O abordare teoretica si practica a fotografiei de arhitectura


Prin natura activitatii profesionale si a pasiunii pentru fotografia umanista, cursul propune o abordare cat mai completa si complexa. Foarte riguroasa prin natura obiectului ei, fotografia de arhitectura poate parea ermetica. Atat din perspectiva rationala, obiectiva, cat si dintr-o directie poetica, pictorialista, sunt parcurse notiunile esentiale care privesc Spatiul si componentele sale, tehnici specifice de lucru, Compozitia – unde perspectiva si perceptia spatiala sunt actori principali, Timpul si Discursul vizual narativ. Un fotograf de arhitectura invata sa vorbeasca lucruri interesante cu peretii si sa-i asculte. 

Concept

Arhitectura face parte din viata de zi cu zi a tutror oamenilor, sub multiple forme, de la modul in care isi organizeaza spatiul biroului de lucru, gandurile, programul zilnic, trairile, amenajarea spatiului de locuit, cladirile care creeaza orasul si pe care le folosim zi de zi, de cel emai multe ori mecanic. Mediul arhitectural devine loc al unor contradicții. In același timp necunoscut dar și apropiat, prin modul in care locurile definesc existența oamenilor, dragi sau distante, definit prin diversitate și multiculturalitate. Dar si prin modul in care ne aduce împreună, deși străini unii altora, prin experienta cotidiana a spatiului. Arhitectura mediului inconjurator este încărcata cu rutina zilnică pe care pașii oamenilor o desenează pe asfaltul anonim și mut, in zidurile atemporale sau total efemere, dar ce păstrează în același timp ecoul fiecărui gest grăbite sau contemplative.
Privirea obiectelor de arhitectura se constituie într-o fereastră deschisă către ratiune si emotie, concomitent, prin priviri emotive sau abstracte, catre cladiri și oamenii care le confera sens. Ei sunt purtători de povești, spontani și expresivi în gesturi, cu grijile și zâmbetul de zi cu zi, ca prezență sau ca lipsă decisivă, ca elemente definitorii ale unui spațiu care la rândul său este transformat și modelat constant, prin derularea efemeră a timpului cotidian. Mediul arhitectural poate fi privit ca o mare scenă pe care ochiul fotografic o parcurge ca privitor și ascultător sensibil, cu simțurile ascuțite, ca povestitor. Constituie o resursă inepuizabilă de inspirație fotografică. Prin privirea asumată în registrul afectiv, cladirile pot fi invaluite cu o rivire umanizanta, se apropie, devenind personaje care își dezvăluie secrete, devenind familiare, cunoscute, apropiate.

Abordare teoretica

Metoda de investigare a imaginii in planul arhitectural va fi dezvoltata într-o prezentare ce va presupune exersarea constientizarii elementelor componente ale cadrului construit printr-o reala imersiune fotografică. Cladirile pot fi privite pe rand ca actor principal sau ca fundal, deopotriva. Elementele de limbaj specific arhitectural, atmosfera urbana, povești cu oameni, jocul luminii si al umbrelor, al texturilor desenate sub lumina soarelui, secrete doar de fotograf aflate - toate poartă povești pe care le vedem zilnic, din peisajul cărora facem parte și care acum pot deveni subiecte fotografice. Imaginea devine un mijloc de comunicare sensibilă între observator și cladiri, între privitori și un mediu astfel descoperit, devenit apropiat, cunoscut.

Valori si atitudini, competente

Transversal este urmarita valorizarea elementelor cadrului cotidian, in egala masura cu cele definitorii ale cadrului arhitectural, circumscris. Nu doar elementele de arhitectura majora sunt importante, scara obiectelor pe care orasul le cuprinde avand planuri succesive a caror accesare si sinteza poate oferi o largire a orizontului de cunostinte. Constientizarea rolului cladirilor in oras, al elementelor lor constitutive, al prezentei oamenilor, a dinamicii lor in raport cu cadrul construit sau cu alti oameni, al fotografului, sensibilizarea si deschiderea in fata detaliului aparent nesemnificativ dar important in esenta, perceperea sensurilor esentiale ale realitatii prin implicarea emotiei si a largirii perceptiei – sunt elemente care urmaresc nemijlocit dezvoltarea personala si profesionala a fotografului. O buna capacitae de sinteza a informatiilor si trairilor acumulate pot fi puse in valoare printr-un produs vizual valoros.

Desfășurare

  • I
  • II
  • III
In prima parte (cea teoretica - prima zi) se vor aborda teme precum (extras):

1. Fotografia, instrument de studiu si cunoastere in arhitectura.
Despre fotograf – competentele arhitectului-observator ; observarea ;
Despre subiect – ingredientele fotografiei de arhitectura : spatiu, timp,
lumina, materialitate si emotie in arhitectura si fotografie.
2. Tehnici specifice de fotografiere ale spatiului arhitectural.
3. Elemente de compozitie : punctul, linia, suprafata, volumul, textura,
perspectiva, profunzimea, culoarea, cadrarea. 

Timp de desfasurare : 3 ore
Partea a doua este dedicata abordarii fotografice de grup si individuale a temei workshopului. Va fi o ocazie de confirmare si de revelare a imaginii locurilor parcurse/cladirilor analizate.

Timp de desfasurare : 6 ore
In partea a treia (eventual a doua zi) se vor analiza notiuni specifice evaluarea și interpretarii analitice a fotografiei. Se vor dezvolta teme precum “evaluarea si interpretarea analitica a fotografie” si “portretul obiectului/ansamblului arhitectural, discursul vizual”.

Apoi se vor evalua portofoliile participantilor prin discutii libere menite sa imbogateasca, evidentiind viziunea fotografica a fiecarui participant, cunoasterea orasului si intelegerea aprofundata a temei propuse. 

Timp de desfasurare : 5 ore

Criterii de evaluare

Am extins tema “fotografiei de arhitectura” prin propunerea unei categorii mai cuprinzatoare si mai flexibile, aceea a “cladirilor si povestilor lor”. Vor fi apreciate acele imagini/portofolii care abordeaza in mod creativ prezenta cladirilor in oras, intamplari in mediul urban, oamenii si momentele efemere – imagini care “povestesc” si nu doar “prezinta”, care umanizeaza prezenta cladirilor. Vor fi apreciate fotografiile ce prezinta intamplari carora cladirile le sunt fundal si martor tacut, corelate cu atmosfera urbana, lumina si umbra, stari si senzatii subiective care poarta amprenta locului studiat, elementele ce contin acel sambure fotografic cautat prin abordarea temei workshopului.

Cerinte tehnice

Este necesara detinerea unui aparat foto digital. La sfarsitul incursiunii fotografice se va preda un numar de maxim 10 imagini in format *.jpg – sub forma de serie, cuprinzand cele mai reprezentative marturii ale experientei fotografice. Seria va constitui un portet de arhitectura prin prisma cerintelor temei abordate individual.