Un proiect marca “Cronicari digitali” si sustinut de Raiffeisen Bank Romania
La debutul lunii august a acestui an, prefigurand desfasurarea Festivalului Enescu, poate cel mai important eveniment cultural al tarii, cronicarii digitali au pornit pe urmele caselor memoriale care au marcat existenta lui George Enescu. Desfasurata pe axa Bucuresti-Sinaia-Tescani-Mihaileni-Liveni-Dorohoi, scopul expeditiei a fost acela de a incerca sa patrundem mai bine spiritul creatiei marelui compozitor, sa intelegem contextul momentelor importante din viata lui si sa imprietenim publicul tanar cu coordonatele simbolice ale importantei sale in cultura romana.
Marturisesc ca nu am fost prieten de la inceput cu muzica lui Enescu. Fara sa fiu un impatimit al muzicii clasice, desi un atent ascultator, pe Enescu il poti audia si intelege abia dupa ce atingi tu insuti o anumita maturitate. Compozitiile sale sunt precise, cateodata abstracte, extrem de elegante si sobre, desi spiritul popular jucaus si creativ este omniprezent. Este un compozitor dificil, as spune, clasic, dar cu nuante moderniste, cu mult inaintea epocii sale. Necesita mai multe ascultari si apropieri ca sa poti spune ca incepi sa te deschizi inspre creatia lui. Nici figura lui nu prea ajuta. In intreg patrimoniul vizual si statuar apare adus de spate, asezat, mereu preocupat, introvertit, serios, grav. Nu iti prea vine sa te bucuri la intalnirea cu imaginea lui, desi se spune ca era un “om de viata”, cu placeri culinare si iubire de oameni. Cum poti reusi sa apropii publicul tanar de figura sa, cum poti reusi sa il faci curios sa ii descopere creatia?
Cu aceasta provocare deschisa, cronicarii digitali au inceput incursiunea de documentare la Palatul Cantacuzino, “casa cu lei” de pe Calea Victoriei din Bucuresti. Cladire emblematica a orasului, a fost construita in stil baroc de catre arhitectul Berindei, intre 1901 si 1903, la comanda lui Gheorghe Grigore Cantacuzino, suparnumit Nababul. Momente istorice importante sunt consemnate aici, precum semnarea “pacii de la Bucuresti”, in 1919. Plimbarea prin interior este spectaculoasa din doua puncte de vedere: descoperim sali bogat ornamentate, aule grandioase, arhitectura este incantatoare si te face mandru sa stii ca apartine Bucurestiului. Al doilea punct esential il reprezinta bogatul patrimoniu muzeal care urmareste momentele vietii marelui compozitor. Obiecte personale, partituri, viori, tablouri, fotografii, medalii si distinctii. Casa din spate insa ne intereseaza prin prisma faptului ca Enescu a locuit acolo, atunci cand era invitat. Camera este mica, dotata cu un pat mic, o masuta si un scaun, minimal. Extrem de restrans, in comparatie cu luxul si grandoarea cladirii de la bulevard. Experienta vizitei palatului Cantacuzino este foarte interesanta si merita cu prisosinta timpul acordat.
Ne despridem de Bucuresti si ajungem destul de repede la Sinaia, schimband aerul orasului cu unul mai curat, de munte. Am avut acum ocazia, pentru prima data, sa vizitez vila Luminiș, resedinta “de vacanta” a lui George Enescu. Construita intre 1923 si 1926 dupa ideile sale si ajutat de arhitectul Radu Dudescu, cladirea exprima un stil autentic romanesc. Am fost imediat incantat de tonalitatea galbena a interioarelor, data de perdele. Spatiile alterneaza de unele largi, deschise, spre unele de mai mici dimensiuni, ce confera intimitate, subliniata si de lambriul din lemn. Opus fata de camera de odihna a sotiei, care este ampla, cu un pat incapator si ferestre mari, dormitorul maestrului este extrem de mic, mobilat minimal, dar cu un puternic accent traditional din zona sa de obarsie. Aerul e bun, ansamblul exprima liniste, iti si imaginezi cum se asternea compozitorul pe ganduri si incepea sa deseneze mental miscarea instrumentelor orchestrei, in partituri incarcate cu virtuozitate. Traseul interior este unul destul de labirintic, exteriorul sobru exprima stilul traditional intr-o forma transparenta, expresiva, robusta.
Traversand Moldova, ajungem la conacul Rosetti-Tescanu.
Situat la 37 de kilometri de Bacău, pe drumul spre Moineşti, în mijlocul unui frumos parc dendrologic, conacul solitar a fost construit la 1880, de o familie de mari boieri, care au pretuit cultura, având convingerea că bogăția spirituală dăinuie și definește o identitate.
După întâlnirea Marucăi Cantacuzino, născută Rosetti Tescanu, cu George Enescu, marele muzician a venit aici deseori, lăsându-se inspirat de frumuseţea peisajelor.
La Tescani a definitivat capodopera sa lirică, Oedip, pe care a dedicat-o Marucăi.
Interioarele sunt astazi amenajate sub forma de muzeu, cu o multime de marturii ale intalnirilor si activitatilor lui Enescu, obiecte personale, vioara care i-a fost acordata la absolvirea Conservatorului din Paris, partituri, tablouri, un pian. Parcului nu i se simt limitele si are o atmosfera fantastica, linistitoare. Aleea cu plopi inita la vizite solitare.
Linistea de astazi pastreaza ecouri dramatice, insa. Dupa venirea comunistilor, ceea ce era poate cea mai bogata biblioteca din tara este complet distrusa, iar palatul cu o arhitectura de factura clasica devine pe rand crescatorie de pui, apoi de porci. In anii ’70 incepe readucerea ei la viata si transformarea in muzeu si casa de creatie. Destul de izolata in peisaj si prea putin vizitata, din pacate, este astazi ingrijita de curatori pasionati si inimosi.
Aici se pot afla o multime de informatii despre viata lui Enescu, recomand o vizita intr-o zi insorita de vara, sau chiar inspre colorata toamna.
Continuand traseul nostru, am ajuns la Mihaileni si am gasit cu bucurie o echipa care lucra atent si cu grija la detalii, intr-un santer de restaurare atent condus. Undeva prin 2013, casa parea pierduta in degradare. Raluca Știrbăț, presedinta Societatii Internationale George Enescu, alaturi de Ordinul Arhitectilor, filiala Bucuresti, la initiativa lui Serban Sturdza, Fundatia Pro Patrimonio si Fundatia Remember Enescu, au facut posibila restaurarea casei, declarata intre timp monument istoric. Construita pe la finalul sec. XVlll, casa tipic traditionala impresioneaza prin discretie si prin calitatea proportiilor, prin simplitate si eleganta proportiilor. Am fost impresionat de simplitatea si linistea pe care casa o emana, am descoperit rolul dublu al peretilor interiori despartitori, care au atat rol structural, dar si de incalzire, ei ingloband sobe ce pot astfel incalzia astfel mult mai eficient spatiile interioare. Enescu a locuit aici cand era copil, mama sa fiind cea care l-a indrumat spre exersarea talentului muzical. Casa merita vizitata pentru a intelege si mai bine spiritul esential traditional care a circumscris creatia enesciana.
Iata-ne ajunsi la Liveni, locul nasterii lui George Enescu. Casa impresioneaza prin stilul simplu si interiorul bogat mobilat. Camera in care a stat Enescu inchis pana la varsta de 3 ani e incredibil de mica, ingusta, putin luminoasa. Patul mic afla undeva sus, pe o vatra. Camera este ornata cu scoarte taranesti.
Reiau: a stat inchis pana la varsta de trei ani, din teama parintilor ca ar putea contacta o boala si muri, in acest fel. Cum se simte un copil obligat sa stea departe de joaca, de explorarea lumii? In cel mai bun caz isi descopera o lume interioara tot pe atat de bogata.
Am putea deduce ca aici se afla esenta spiritului sau introvertit. Nevoia sa de regasire in spatii personale mici, discrete, isi are aici obarsia, cu siguranta. A fost ultimul si singurul dintre frati care a supravietuit. A fost totusi protejat de boli si si-a urmat destinul. A dovedit ca este un mic geniu si si-a depasit devreme toti profesorii. A explorat filoanele traditionale in cele mai semnificative detalii. Apoi a mers la Paris si a fost cel mai bun. Restul a devenit istoria creatiei cu care ne mandrim astazi.
Cateva detalii merita cunoscute: casa mică cu pridvor de lemn vopsit, refăcută, găzduieşte din 1968 muzeul care prezintă atmosfera copilăriei muzicianului. Mobilierul aparţinând părinţilor, scoarţe moldoveneşti, atinse de patima vremii, cuptorul pe care s-a născut genialul muzician, fotografii de familie şi nu în ultimul rând obiecte care i-au aparţinut: pianul, o vioara de jucărie, trusa de culori pentru desen, un Moş Crăciun – jucărie şi mai multe desene făcute de micul George Enescu. Din 1958 casa gazduieşte muzeul ce prezintă atmosfera copilariei lui Jurjac.
La Dorohoi am vizitat casa memoriala – muzeu “George Enescu”. Nu mai strabatusem niciodata aceste locuri, asa ca am fost cu atat mai atent. Casa în stil moldovenesc a fost construită pe la 1881, aici locuind pana în 1919 (anul morţii) Costache Enescu, tatăl muzicianului. Inaugurat in 1957, muzeul expune obiecte personale, mobilier, tablouri, atmosfera realizeaza o imersiune credibila si autentica in istoria vietii Maestrului. Ii simtim pasii si ecoul. Lumina e blanda, descrie acolade poetice in interioarele sobre. Descoperim un costum de gala, obiecte personale, statuete, portrete. Mobilierul bogat ornamentat contrasteaza si aici, previzibil, cu dimensiunile reduse ale patului sau, un pattern repetitiv al caselor memoriale Enescu, dupa cum ne-am dat deja seama.
Enescu a scris aici cvartetul de coarde op. 30, Simfonia a 3-a. Aici îşi simţea sporite capacităţile sale creatoare: „O lună de zile pe an trebuie sa vin să calc pe pământul ţării mele.”
Modul in care am conectat aceste obiective memoriale m-a ajutat sa inteleg mai bine izvoarele creatiei sale, etapele vietii, personalitatea lui si reflectarea acesteia in armoniile atat de complexe ale operelor sale, a caror intelegere si ascultare a capatat acum o noua dimensiune, mai cuprinzatoare, mai clara, mai matura.
“Acasa la George Enescu” este un proiect marca “Cronicari digitali” si sustinut de Raiffeisen Bank Romania.
Comment