Live for the story with Canon Romania – the adventure

Probabil 35 de ani i-au trebuit visului meu de a merge in locomotiva, pentru a capata forma, in realitate. Nu zic, poate ca daca “ma montam” sa il realizez, la cat de determinat sunt cand simt ca ceva trebuie sa se intample, fapta ar fi avut loc demult. Asa cum, undeva in 2004, intr-o noapte de iarna, in timp ce faceam poze in gara din Predeal,  eram invitat sa ma urc in locomotiva unui tren de marfa si sa merg pana la Brasov. Dar fara un aparat de fotografiat (tocmai mi se terminasera bateriile) cu care sa pot fixa memoria acelui moment. A ramas undeva in mine, desigur. Dar ceva era incomplet. Visurile profunde au un destin aparte. Nu sunt niciodata grabite, ele asteapta o indeplinire fireasca, atunci cand vine momentul de la sine. Si mereu a venit, in cele din urma.


Recent, zana Canon s-a materializat intr-un mail in care ma anunta ca imi pot indeplini visul, insotit de un castigator al unui al doilea loc in locomotiva si echipati cu aparate Canon cu bateria incarcata si gata de lucru, pentru a pastra amintirile in culori vii.
Mareata zi de 16 mai 2018 a sosit si, alaturi de Larisa Stanca si de echipa Canon, sub atenta organizare a lui Cristian Pitulice, antena zanei bune de la RegioTrans, ne-am prezentat pentru imbarcarea in locomotiva. 

     Am lucrat cu dslr-uri Canon, eu avand ocazia sa testez noul EOS 200D, acompaniat de vechiul meu prieten Canon AF-S 9-18 f/3.5-4.5, dar si de 18-135 f/3.5-5.6. Canon EOS 200D este un dslr entry level, extrem de versatil si care realizeaza imagini de o calitate ireprosabila. Perfect pentru imagini tipărite mari, albume foto, galerii online şi excelent pentru transmiterea unor poveşti prin fotografii. EOS 200D este cel mai uşor DSLR din lume. Este dotat desigur cu conexiune wireless prin care imaginile pot fi trimise la rezolutia maxima direct in telefon, pentru a fi postate pe retele de socializare, cu impact memorabil.

          Povestea Larisei este urmatoarea:


         “Ma leagă o poveste lunga de călătoriile cu trenul, dar o sa încerc sa o scurtez. M-am născut la 7 luni, pot spune ca a fost o urmare a unei călătorii cu trenul, mama mea lucrând la CFR, în acea zi nu a mai avut răbdarea de a aștepta să oprească trenul în gara și a sărit pe peron. Au urmat multe alte călătorii cu trenul, primele la bunici, apoi la facultate (încă păstrez un teanc de bilete din acea perioada), și mai apoi la job. Tresar de fiecare data când aud un tren, ma bucur de fiecare călătorie, dar m-ar bucura enorm sa știu cum se simte totul din locomotivă și sa documentez totul. Bunicul meu e fost mecanic de locomotivă, dar din păcate nu am reușit să-i fiu ‘copilot’ niciodată. Ar fi hrana pentru suflet să-ți pot fi alături în aceasta călătorie.”



  Instalati in locomotiva, nu va imaginati ca fost asa, un drum de vacanta. Cu emotie, am absorbit absolut toate informatiile posibile de la conductori. Si mi-am dat seama acum in ce consta dificila si solicitanta munca de conductor de locomotiva. Meseria pe care visam pe vremuri sa o fac atunci cand voi fi mare. In primul rand, utilajul, “masina”, e o instalatie extrem de complexa.


Nenumarate sisteme de siguranta au grija ca cel care e la “mansa” urmeaza cu precizie aproape militara anumiti pasi. De la controlul vitezei de deplasare, la sincronizarea cu nenumarati senzori de pe traseu, la confirmarea trecerii pe la semafoare sau alte dispozitive de semnalizare, conductorul trebuie sa fie atent, prezent si distributiv in permanenta. Voltaje, amperaje, viteza, semnalizare, comunicare prin statie, confirmari, urmarirea foii de parcurs cu timingurile statiilor, cunoasterea perfecta a rutei si momentelor cheie, a pantelor si zonelor periculoase, infruntarea elementelor naturii, a impasurilor tehnice si provocarilor imprevizibile, evitarea incidentelor, atentia permanenta, stapanirea de sine – totul se intampla concomitent. In acest timp, pasagerii stau comod si isi imagineaza ca trenul merge singur. Totul este precis, nimic nu e lasat la voia intamplarii. Partea buna e peisajul superb pe care il ai in fata, fara obstacole, drumul se deschide dinamic, ritmul traverselor se deruleaza ca o muzica vizuala. Conductorul simte trenul, ii simte freamatul, forta, comunica cu el. 
E o relatie stransa, simbiotica.
  

Si mai e semnalul acustic, “tignalul”, codurile lui, la plecarea de pe loc, la trecerea la nivel, la salutul copiilor care fac trenului cu mana de pe margine. Asa cum faceam si eu si cum inca mai fac si acum, cand am ocazia. Si e esential sa le raspunzi. Atunci cand locomotiva iti raspunde la salut, zambesti larg si iti creste increderea in sine. O stiu dintotdeauna.
Asa ca in mareata zi de 16 mai, am stat in fata, langa conductori, am ascultat totul, am fost atent la totul, m-am incarcat cu toata informatia posibila, am admirat peisajul, am facut poze si m-am ocupat personal de semnalul acustic. Da, stiu, am exagerat putin, nu am fost deloc silentiosi in aceasta zi. Trenul de pasageri de pe ruta Bucuresti – Brasov a fost mai vesel ca de obicei, mai vocal. A semnalizat voios fiecare intrare si iesire din gara cu tonuri diferite. Copilul din mine a salutat fiecare grup de copii de pe margine. 

Si peste toate astea, a mai fost un moment magic. Cand eram mic, imi doream sa pot privi prin geamul vagonului si ma cocotam pe orice si stateam lipit cu nasul de geam. Si stiu ca eram cuminte si lumea ma lauda pentru asta, mamei mele, care era langa mine. Imi aduc aminte ca astazi cum se facea intuneric bezna cand intram in tunel, spre Brasov, si cum asteptam linistit si curios, fara teama,  sa revina lumina naturala. Astazi am fost prin acelasi tunel, dar l-am privit venind si sfarsindu-se din cabina din fata. Si parca bucla de 35 de ani s-a inchis si am regasit copilul din mine, in aceeasi cautare a luminii, in acelasi tunel, privind insa diferit, asa cum visam inca de atunci. Si poate ca nici timpul nu este ce pare a fi, si poate ca un copil se uita chiar acum pe geam, intr-un vagon din urma, visand sa conduca un tren, vreodata, si sa priveasca drumul din fata, cum am facut eu acum.

       Ii dedic mamei mele plimbarea de astazi si implinirea visului de a merge in locomotiva. Ea era cea care avea rabdare sa stea cu mine vara si iarna si oricand in gari, unde adoram sa petrec mult timp, uitandu-ma la trenuri, adulmecand aerul cu aroma de gudron, urmarind cum se schimba macazele si facand cu mana trenurilor care treceau si care raspundeau salutului si zambetului meu larg si fericit. Imi imaginam cum intr-o zi voi fi in locomotiva, si voi calatori cu minunatele trenuri in atatea directii posibile.

         Le multumesc celor din echipa Canon pentru darul implinirii visului!  


         Aceasta poveste, care sper sa va inspire sa credeti in visuri si in implinirea lor, este un indemn la “Live for the story!”, asa cum spune motto-ul campaniei. Povestile sunt peste tot in jurul nostru. Realizand activitati noi, ne cream propriile tesaturi emotionale, inspirand la randul nostru pe ceilalti. Din cand in cand, iesiti din rutina cotidiana si incercati lucruri noi, in cautarea povestilor care ne sunt predestinate si care abia asteapta sa capete forma in realitate :).
        

Comment

There is no comment on this post. Be the first one.

Leave a comment