Imaginea prezentată sub numele “Iminent” este produsul unui concurs de împrejurări şi strategii de abordare ale situaţiei fotografiate, aplicate spontan. Spontaneitatea a ceea ce numim “moment de graţie”, imprevizibilul nu permite în general studiul prealabil al unei situaţii, cadrele de stradă în general fiind supuse unor reacţii imediate, mai puţin premeditate, construite.
Povestea este simplă: pe înserat, într-o sâmbătă, mă întorceam fără tragere de inimă dintr-o tură foto care nu adusese vreun rezultat notabil, în zona parcului Carol din Bucureşti. Întâmplarea a făcut să aleg un traseu care a intersectat o zonă de socializare a locuitorilor acelei străzi, o mică piaţetă în formă de triunghi de pe calea Şerban Vodă şi care are în centrul său o benzinărie dezafectată. Am remarcat cu coada ochiului grupurile pestriţe şi buna lor dispoziţie, privirile fiind atrase magnetic de personajul în pardesiu care se sprijinea de unul dintre gardurile joase ale benzinăriei. De jur-imprejur, grupuri-grupuri desenau o comunitate închegată. Ce loc bun pentru un reportaj! Câteva calcule scurte. Mi-am dat seama ca dacă aş încerca să pozez acel personaj voi fi imediat perceput ca un factor intruziv asa ca mi-am continuat drumul agale, neavînd intenţia de a-mi asuma vreun risc inutil, în mijlocul acelei comunităţi. Oboseala zilei petrecute într-o plimbare continuă nu-mi oferea energia vreunei posibile negocieri.
Tot întâmplarea a făcut ca, ieşit fiind aproape din acel perimetru, să mă aud strigat din spate de unul dintre băieţii de acolo : “Hei, băiatu’, tu nu m-ai pozat astă vară la sala de forţă? Fă-ne o poză, frate, că suntem îmbracaţi de mall!”. E adevărat, tot în zona Carol, în vara care trecuse de luni bune, am pozat în faţa unei săli de forţă (şi din proprie iniţiativă), un băietan care îşi etala pectoralii lucraţi. Ştiam că factorul cultural nu va determina o reacţie negativă din partea lui, tot ce ţine de punerea în evidenţa a unor calităţi fiind în general un subiect pozitiv de comunicare, în orice context uman. Acum m-a recunoscut şi cererea lui s-a transformat în “paşaportul” de intrare, deschizându-mi astfel terenul pentru a poza acel personaj misterios, cu pardesiu.
Experienţa ulterioară mi-a arătat (acest fapt a constituit pentru mine una dintre primele lecţii de abordare a unei situaţii cu potenţial dificil) că într-o comunitate închisă – dacă iţi afirmi dorinţa de a fotografia, poţi fi perceput negativ, ca o posibilă ameninţare a intimităţii unor secrete. Dacă însă treci pur şi simplu şi eşti reperat neutru, neavând nicio intenţie, aparatul foto poate deschide singur pofta celor prezenţi de fi pozaţi, invitaţia neîntârziind în cele mai multe cazuri – ceea ce poate asigura accesul şi succesul acţiunii. Aceste detalii pot sta generic sub denumirea de “strategie de acces” (care a funcţionat cu brio în cele mai multe cazuri, ulterioare).
Aşadar, sub pretextul că îi pozez pe băieţii “îmbrăcaţi de mall”, m-am deplasat si m-am apropiat de personajul misterios, invocând căutarea unui unghi cât mai favorabil. I-am pozat pe băieţi, fără să fiu interesat de rezultat – lumină nu mai era aproape deloc (aproape se înnoptase), în aparat aveam un film Tri-x 400, timpul de expunere era prea lung pentru a obţine ceva lizibil. Am mai tras un cadru cu personajul meu, căutând unghiul cel mai bun dar fiind conştient că e încă un cadru de sacrificiu.
În sfârşit, la a treia încercare, m-am amplasat aproape de el, am comutat în focalizare manuală (autofocalizarea era deja imposibil de folosit în acea lumină), am întrezărit în vizor timpul de expunere de ¼ secunde (lung, pentru o priză sigură din mână), mi-am ţinut respiraţia şi am declanşat. Nu am ştiut dacă va reuşi sau nu cadrul, am tras mai mult pentru a avea liniştea că am declanşat, fără să trec pe lânga acel cadru dorit încă de la traversarea zonei. Şansa a făcut ca imaginea să fie corectă, cu un rezultat imprevizibil, timpul acela lung de expunere aducând cu sine o stare ambiguă, indusă prin mişcarea celorlalte personaje.
Aceasta este desfăşurarea acţiunii, cu nuanţe de strategie, care a condus la obţinerea cadrului “Iminent”.
robert geiß