De la Piaţa Naţiunilor Unite spre Unirea, la plimbare

 

Mai mult pe acoperişuri decât pe jos, precum motanii, facem astăzi o incursiune scurtă dar consistentă de la Piaţa Naţiunilor Unite şi până pe streaşina magazinului Unirea. Am fost mereu fascinat de posibilitatea de a privi acest oraş de sus. Faţă de forfota sau vidul aparent foarte atractive prin contrast, accesul la înălţime îi dă călătorului şi exploratorului o uşoară senzaţie de odihnă, de ieşire din cotidian, aflând un moment de respiro. Sunetul oraşului este acum estompat, “omul păianjen” scrutează zarea într-un popas spre următoarea aventură.
 

 

        Calea Victoriei îşi anunţă un final al traseului în Piaţa Naţiunilor Unite. Blocul turn care marchează silueta oraşului devine un capăt de perspectivă al bulevardului. Temperatura scade aici în general cu cateva grade, podul putând oferi şi el un bun loc de popas. Frontul construit este marcat la nord de silueta masivă a clădirilor cu “coroană”, la vest de blocurile gemene şi la sud, traversând podul peste Dâmboviţa, de blocul turn. Perspectiva se deschide liniar, de-a lungul cursului apei, spre vest şi spre est unde zărim în capăt silueta masivă şi sumbră a magazinului Unirea. 

 

      Cea mai bună alternativă pentru a parcurge vizual culoarul urban spre Unirea o reprezintă accesarea terasei unuia dintre blocurile gemene. Daca avem prieteni în zonă e perfect. De aici avem o vedere panoramică care din punct de vedere fotografic este mult mai darnică şi ne ajută să înţelegem mai bine configuraţia zonei. Priveliştea este ameţitoare şi cuprindem zarea cu bucuria celui care poate vedea mai mult. Perspectiva nocturnă este şi ea impresionantă de aici.

 

 
 
       Înapoi pe pământ, traficul este intens, aici fiind una dintre cele mai aglomerate intersecţii ale orasului, singura perpectivă fără bruiaj deschizându-se spre vest. 
 
 

 

         Ne îndreptăm spre Piaţa Unirii pe malul Dâmboviţei. O clădire marcantă de pe acest traseu este cea a Palatului de Justiţie. Pe mine prezenţa ei mă obsedează fotografic, ca şi Ateneul. Pare o mărturie din altă lume şi din alte vremuri, aici (şi ce frumos mai povesteşte!). Atât de aproape şi totuşi o simt mereu inaccesibilă. O fotografiez probabil mereu când trec pe aici în încercarea de a înţelege această dilemă. Nu am ajuns încă la niciun răspuns, continui să pozez şi devin martorul trecerii timpului.

 

 
       Stăm împreună fără să ne vorbim. O admir. Contruită între 1890 şi 1895 dupa planurile arhitectului Albert Ballu, arhitectura Palatului se subordoneaza stilului romantic care înglobează elemente ale neo-renaşterii franceze. Faţada principală este orientată spre nord, ceea ce o face dificil de fotografiat în timpul zilei, în contra lumină. Exista momente dimineaţa sau înaintea apusului, foarte scurte însa, in timpul verii, atunci când faţada poate primi lumină directă. Un punct optim de staţie este amplasat în dreptul intersecţiei Splaiului cu strada Şelari care coboară din centrul vechi. Trec pe aici mereu şi mai fac o poză. Şi încă una.     
 
 
 

 

        Traversăm podul şi continuăm traseul pe latura vestică a perimetrului Pieţei Unirii. Aici imaginea este dezordonată, traficul pietonal intens. O oarecare senzatie de haos îşi face simţită prezenţa dar asta nu trebuie sa ne determine sa evităm zona, ci din contră, sa ne aventurăm în necunoscut în căutarea unor subiecte expresive. Urcăm din nou şi iată că din iarnă se face primăvară. Şi când te gândeşti ca pe dedesubt trec şi Dâmboviţa, şi metroul, mulţi oameni.

 

 
 

 

      Loc având vocaţia pieţei, fosta hală Mare a fost construită în 1872 după un model fraţuzesc, zona suferind în timp transformări majore. Hala a fost demolată apoi din motive de sistematizare, in zona fiind construit apoi viitorul magazin Unirea (mai multe detalii la http://www.bucurestiivechisinoi.ro/2010/12/hala-unirii/).

 

 
 
 
 
  
        Putem iniţia o incursiune pe terasa centrului comercial Unirea pentru a avea o privire panoramică asupra întregii pieţe dintr-un unghi darnic. Intersecţia cu Bulevardul Unirii poate stârni o reacţie de copleşire atunci când perspectiva frontală revelează în sfârsit volumul masiv al Casei Poporului, astăzi Palatul Parlamentului. Fântânile au fost realizate ân anii ’80, odată cu tăierea bulevardului Victoria Socialismului, mai lat cu 2 metri decat celebrul bulevard parizian Champs-Élysées dar aflat la diametrul opus ca populare pietonală. 

 

 
Pentru a epuiza prizele de imagine optime privim spre fântâni, zoom-ăm spre Palatul Parlamentului, descoperim apoi Splaiul şi Piaţa Naţiunilor Unite în zare – locul din care am început incursiunea. Ia uite, asta a fost acum cateva zeci de minute sau au trecut ani? Cât să fi trecut de atunci?

 

 
 
 
Trecerea timpului şi pendularea pe streşini ne poate da acum impresia ca ţinem oraşul în palme, imaginea de ansamblu oferindu-ne o mai bună înţelegere a sa, a spiritului acestor locuri. Si mai sunt multe aflat. 
 
Pe data viitoare!           

 

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

 

Comment

There is no comment on this post. Be the first one.

Leave a comment