Atunci când tehnologia a apărut în viața mea, fiecare gest devenea un adevărat eveniment. Am crescut cu un televizor Sport alb-negru, cu două ore de program tv pe zi, curent oprit cu program prestabilit, cu telefon cu sonerie clopoțel. La capătul firului, cerând un interior specific, îi găseam pe părinți în timpul zilei, acolo unde lucrau. Știam 4 sau 5 numere de telefon pe dinafară, deși mică agenda dotată cu creion mereu ascuţit avea ordinea tuturor contactelor importante. Îmi amintesc apoi primele linii scrise în Basic, în 1990, pe un calculator pe care îl conectam la televizorul alb-negru, cu un simplu cablu.
De atunci, lumea a început încet-încet să se schimbe sub influenţa apariţiei treptate a tehnologiei moderne. În 1995, am avut primul PC din clasă dotat cu placă de sunet. M-am simțit important atunci când colegii făceau pelerinaj, pe rând, acasă, să audă cum sună jocurile, de fapt. Țin minte precis când tata și-a luat primul telefon mobil. Era destul de mare și trebuia să îi extragi antena să ai semnal mai bun, acolo unde puteai găsi semnal. Odată cu primul abonament la Dialog, îl puteam găsi oriunde se afla. Activitățile oamenilor începeau să devină mobile. Pe plaja din Vamă găseai la începutul anilor 2000 semnal doar în anumite locuri. Ştiai unde sunt acestea după aglomerarea celor care vorbeau la telefon, acolo. Astăzi trăim o adevărată dramă dacă uităm telefonul acasă sau dacă rămânem fără baterie, sau dacă pică temporar rețelele de socializare.
Undeva în toamna lui 1998 (eram deja la facultate), am decis să îmi instalez internet acasă. Auzeam povești grozave despre ceea ce poți afla din spațiul web. Telefonul mobil era doar un accesoriu simpatic pentru vorbit și trimis sms-uri (mai ştiti când vorbeam gratis în primele 3 secunde?). Am achiziționat un modem care lega linia de telefon fix la calculator. Cu emoţie am dat click pe “connect” și am auzit un zgomot groaznic, tziir-piirrr-tzirr… m-am panicat și am apăsat “cancel” imediat, nu voiam să stric ceva. Puțini mai știu astăzi despre acel sunet prin care te conectai cu lumea exterioară. Pentru a nu avea o factură încărcată, preferam să fiu online după ora 11 seara. Aşteptam ora cu nerăbdare. Când plecam în excursii, nici vorbă să întru pe mail, nu aveam de unde, așteptăm să revin acasă, după cine știe cât timp. Emoția de a da refresh căsuței poștale era vie, priveam cum se descarcă mesajele adunate, ca atunci când veneau vederi în cutia de scrisori (oare mai trimite cieva astăzi vederi cu timbru?). Am întâlnit recent câțiva copii nou născuți care au deja pagină lor de Instagram dedicată, am văzut copii mici care navighează de la trei ani pe tabletă precum Nadia Comăneci la bârnă. Tehnologia este parte organică din viața omului contemporan, nu pot evita o întrebare în sinea mea despre cum vor arăta toate acestea peste alți 35-40 de ani.
Ce bine că nu mai trebuie să așteptăm atâtea lucruri! Astăzi putem folosi timpul în cu totul alte moduri mai plăcute, mai utile sau făcând lucruri noi, fiind mai eficienți. Deși, așteptarea și răbdarea au și ele o poezie anume (și strugurii au nevoie de un anumit timp pentru a se coace). Grăbind anumite procese nu obținem neapărat și rezultate mai bune. Stă în puterea fiecăruia dintre noi să folosim eficient un instrument.
Când am început să fotografiez, lucram pe film, exista limita numărului de cadre. Acestea se puteau digitaliza și le puteam expune online, pe site-uri dedicate. Pot spune că am avut marea șansă ca formarea mea fotografică să aibă loc în plin progres al internetului local. Dincolo de cărțile esențiale – pe internet, cu căutări potrivite și relevante, am putut afla lucruri extraordinar de utile și interesante, care au determinat imediat formularea unor noi și noi întrebări, transformate în noi și noi căutări și aflări. Am început atunci să înțeleg și să folosesc în favoarea mea forța și valoarea bagajului cultural infinit aflat la un click și o conexiune distanță.
Odată cu apariția aparatelor foto digitale, întreg procesul transferului de informație, comunicarea cu publicul virtual au căpătat și ele profunzime și impact crescut. Un artist are nevoie să își comunice opera, are nevoie că mesajul lui să ajungă la public. Simezele clasice ale expozițiilor s-au mutat și ele predominant în online, astăzi. Comunicarea este spontană și însoțită adesea de emoticoane simpatice. Nu mi-aș fi imaginat acum câțiva ani că voi putea comunica spontan o situație trăită, simțită și fotografiată chiar atunci. Treptat, viața tuturor a început să se întâmple în direct. Cu un telefon cu camera bună şi conexiune la internet putem intra imediat live, alături de alte sute și mii de oameni, pe care nici măcar nu îi cunoaștem. Cu puțină inspirație și șansă, oricine poate deveni viral, își poate afla cele 5 minute de glorie mult râvnite.
Spijinul pe care tehnologia mi-l oferă în formarea continuă personală este esenţial în viaţa de zi cu zi. Îmi place să las inspirația să îmi poarte căutările pe web, mă fascinează multe domenii creative și mă pun adesea în situaţia de a putea afla ceva nou, interesant. Arhitectura se comunică esenţial prin imagine, aşa că sunt conectat cu o mulţime de pagini online dedicate, fiind mereu la curent cu toate noutăţile din domeniu. Este un lucru foarte util, mai ales în lucrul cu studenti arhitecţi pe care îi îndrum in cadrul atelierului de proiectare de la Universitatea de Arhitectură din Bucureşti. Avem adesea discuţii interesante cu pagini cu exemple deschise spontan, în funcţie de subiectul de interes.
Mărturisesc acum pentru prima dată, am început recent să caut muzicieni și interpreți niponi ai anilor ´70-´80 și să aprofundez muzică japoneză “urban vintage” pop-funk. În egală măsură, cercetez istoria tehnicii fotografiei pe film, internetul oferind astăzi mult mai multe informații față de acum 15 ani. Este o reală plăcere să fac această “arheologie” în domenii foarte dragi, de interes, cu acolade în timp. Datorită unor noi aflări și informații, am și achiziționat câteva aparate clasice, pe film, pentru a-mi completa colecția personală începută atunci când internetul nu era foarte accesibil, iar fotografia era la începutul erei digitale.
Tehnologia ne înconjoară astăzi, are un rol formativ şi social decisiv. Respirăm, creăm, savurăm, explorăm, suntem triști sau fericiți în direct. Un telefon smart și o conexiune mobilă bună sunt suficiente pentru a avea senzația de apartenența și a cultiva stima de sine. Pot spune că am ajuns acum să dozez conștient toate aceste lucruri. Mă deconectez și mă distanțez pentru a regăși liniștea, pacea și inspiraţia. Ador să mă reconectez și să aduc cu mine “tolba” de noi imagini și aflări. Cursurile pe care le susțin online aduc împreună oameni din toate colțurile țării și chiar lumii, internetul este un instrument magnific de comunicare. Mă bucur când cineva necunoscut mă oprește pe stradă și îmi spune că îi plac foarte mult cele mai recente postări de pe rețelele sociale și că vrea să ajungă cât mai repede acolo, să vadă cu ochii lui minunile fotografiate. La fel de mult mă bucur și când am ocazia de a fi invitat în diverse emisiuni TV. O ocazie excelentă pentru a-mi înștiința părinții, prietenii, vărul, mătușa și unchiul să mute neapărat pe acel post, la ora stabilită. Atunci suntem cu toţii în faţa televizorului, ca pe vremuri.
Modul în care internetul fix sau mobil, imaginea, fac parte organic din viață noastră și o influențează, trebuie înțeles și folosit cu măsură și inspirație. Astăzi ies adesea la plimbare doar cu telefonul în buzunar, știind că dacă găsesc ceva care mă inspira, îl pot fotografia și posta imediat pe rețele. La un “search” distanță stă o nouă aflare interesantă. Accesul nemijlocit la tehnologie, la internet, mă ajută să concentrez mai bine pe ceea ce este esențial, să fiu creativ, informat, să mă simt prezent și conectat.
Notă:
„Poveşti fără limite” este susţinut şi face parte din campania Orange de promovare a ofertei actuale de servicii convergente de internet fix-mobil și TV. Detalii pot fi aflate la https://www.orange.ro/welcome. Oferta este valabilă până pe 6 iunie. Pentru mai multe informaţii puteţi accesa https://www.orange.ro/love.
Comment