Un program initiat si sustinut de CEZ Romania
Am avut ocazia recent sa vizitez si sa documentez vizual cinci dintre cele mai cunoscute cule taranesti din patrimoniul arhitecturii traditionale romanesti. Destul de putin cunoscute, culele nu reusesc inca sa atraga mase de turisti. Pe de o parte lipsa de interes crescut aduce riscul degradarii si perderii lor, fapt pe care campania “Cule in lumina” incearca sa il preintampine. Pe de alta parte, buna chiar, lipsa unui aflux de vizitatori aduce liniste si amanarea transformarii hiper-comerciale a locurilor in care se afla culele. Zona Curtisoara este probabil una dintre cele mai frumoase din tara, intreg judetul Gorj are plaiuri absolut magice, care raman atemporale. Valcea, de asemena. Caldura liniilor curbe ale peisajului si verdele curat, punctat din loc in loc de capite, te conduc prietenos, la drum. Simti energia pozitiva pe masura ce te asterni la drum. Te astepti ca Sfanta Vineri sa iasa la poarta si sa te intampine, la fiecare pas. Satele sunt in general ingrijite, oamenii sunt gospodari. Insusi drumul aflarii culelor se transforma intr-o experienta in sine pe care o recomand cu caldura. Ca destinatii alternative de calatorie, culele oltenesti pot oferi o experienta frumoasa si instructiva. Gandind un traseu mai amplu, dinspre Bucuresti, spre Targu Jiu, trecand prin Muzeul Satului Valcean, se pot accesa Transalpina sau Drobeta Turnu Severin. Cateva zile sunt suficiente pentru a ne apropia de cultura Olteniei, pentru o mai buna intelegere a fenomenului culelor, a culturii care le circumscrie, pentru intelegerea valorii lor istorice si arhitecturale, ca obiecte de patrimoniu.
Culele nu sunt cele mai prietenoase cladiri, la prima vedere. Imprima insa calm si liniste Adesea de un alb stralucitor, peretii au goluri mici. Pe dinafara nu razbate sensibilitatea detaliilor caselor traditionale taranesti pe care ne asteptam sa o aflam intr-un muzeu dedicat. Dar aceasta interfata exprima insusi adevarul constructiei : ea trebuie sa protejeze de pericole eventuale din afara, in vremuri de restriste. Asa ca golurile sunt putine si mici ca dimensiuni. Proportiile sunt insa precise, robustetea se simte inca de la prima vedere. In sinea ei, cula este o mica fortareata taraneasca. Poezia se descopera abia la interior, in lungul razelor soarelui care afla trasee precise, in organizarea interioara riguroasa, minimala, in bogatia detaliilor de mobilier atent lucrat si materialelor textile extrem de bogat ornamentate. Instrumente de uz casnic, mobilier solid, ascunzatori, confort minimal. Prin aceste detalii si insusiri, cula ramane un obiect de arhitectura cu o personalitate aparte, care se detaseaza imediat in contextul sau si care invita la explorarea si descoperirea unui timp trecut, bogat in intamplari si semnificatii.
Fara sa imi propun sa tin o lectie de istorie, datele aferente obiective regasindu-se cu o simpla cautare pe internet, voi incerca sa raspund cat mai subiectiv posibil la intrebarea “De ce merita vizitate culele oltenesti ?”
Un cuvant, inainte de toate. Ce inseamna “cula” ? Cuvantul provine din turca, “kule” insemnand “turn”, fapt care ne ajuta sa intelegem forma definitorie a cladirilor de tip cula.
Construita pe la 1760, Casa Cartianu este mai degraba o locuinta taraneasca foarte dezvoltata, cu insusiri stilistice si tehnice reprezentative, o “nestemata” a arhitecturii traditionale. Situata in satul Cartiu, comuna Turcinesti, cladirea are parter si doua etaje, pridvoare de lemn ce o inconjoara si ii confera un aspect unic, in poiana de langa padure. Scari din lemn, cu balustrade atent sculptate, asigura accesul intre platforme, la exterior. Muscate de un rosu intens bordeaza prispa, combinatia data de albul imaculat al peretilor, brunul lemnului tratat si rosul florilor confera o amprenta vizuala puternica, cu personalitate. Casa este bine pastrata si intretinuta si gazduieste un muzeu al culturii si traditiilor gorjene. Elemente de port popular, albume, fotografii, desene si picturi, povestile ghidului sunt vii si vin direct pe filonul istoriei familiei care a ctitorit casa. In zilele de vara parca iti vine sa te asterni la povesti, la umbra pridvoarelor, popasul fiind binevenit.
Casa Cartianu are o personalitate aparte, vizitarea sa ofera o ocazie excelenta pentru aflarea unor povesti si istorii valoroase.
Cula Tatarescu se afla pe partea opusa a raului Jiu, in Curtisoara, in cadrul Muzeului Arhitecturii Populare Gorjenesti. Construita pe mijlocul sec. XVIII, in anii 1930 familia Tatarescu a cumparat casa si a reabilitat-o, avand destinatia de casa de oaspeti. Din anii 2000 ea a fost relocata pe situl pe care se afla astazi. Casa impresioneaza prin prestanta, undeva in aer pluteste amprenta personalitatilor care au vizitat-o. Regele Carol al ll-lea, Iorga, Brancusi – au locuit aici. Proportiile induc echilibru. Albul peretilor este imaculat, sindrila inveleste acoperisul cu patru ape. Un portic de la parter coincide cu o veranda de la etaj. Casa are goluri predominante in zona accesului, ceilalti pereti fiind destul de opaci. Obloanele de un galben-ocru patinat aduc un accent de culoare binevenit. Pe aripa nordica aflam un profil volumetric cu coloane angajate, cu o nuanta clasica. O scara te conduce la etaj in camera principala. Scoarte traditionale decoreaza casa scarii, aflam obiecte de mobilier din lemn, tablouri, fotografii cu momente ale familiei. Mobilierul cu nuante art-nouveau este bine conservat si spune o poveste a epocii. Dintr-o imagine o zarim pe fiica familiei Tatarescu, in costum popular, la o serbare locala si frapeaza figura ei absolut contemporana, extrasa parca din prezentarile de moda actuale. Planul este foarte bine organizat, o multime de spatii adiacente deservind camerele principale. Biroul de lucru este luminos si sobru amenajat. Intreaga cladire emana echilibru, sobrietate, bun-gust. Integrarea sa in muzeul satului ofera ocazia unei vizite extinse, foarte instructive.
Cula Greceanu impresioneaza prin alcatuirea sa volumetrica. Pantele acoperisurilor sunt accentuate, confera zveltete, fara a diminua impresia de robustete si masivitate. Peretii cu goluri mici dau senzatia de siguranta. Verandele au arcade trilobate si sunt decorate cu deja omniprezentele muscate de un rosu intens, contrastant. Accesul nu se face pe latura cu intrarea de pe sit, ci dupa colt. Construita pe la 1500, este cea mai veche dintre cule. Elementul cel mai interesant si valoros este la interior, sub forma frescelor pictate in 1930 de Olga Greceanu, proprietarul de atunci al casei, infatisand membri ai familiei. Legenda vorbeste despre un anume Tudor Maldar, capturat de tatari si revenit pe aceste plaiuri cu fiica hanului. Una dintre fiicele sale se casatoreste cu pitarul Greceanu si asa ia nastere noua linie de succesiune. Mobilierul este bogat ornamentat, la interior, alaturi de minunatele fresce, aflam tesaturi si costume de epoca. O adevarata incursiune istorica intr-o perioada din care nu se pastreaza neaparat multe informatii. Pe o scara simpla se poate accesa podul, o un fel de reduta finala de aparare, cu zone ingenioase de depozitare si o vatra. Pivnita este complet separat de restul incaperilor, putand fi o capcana pentru cei dornici sa o invadeze. Verandele si ferestrele inguste deschid o perspectiva atragatoare spre peisajul inconjurator. Locul e foarte linistit, poti sta sa contempli in voie.
Peste drum de cula Greceanu se afla cula Duca. Are o curte ampla, de forma dreptunghiulara, la sud se afla o casa traditionala cu rol administrativ. Amenajarea peisajera cu palcuri de craite face ca ansamblul sa fie foarte “instagramabil”, mai ales prin arcadele prispei casei din dreptul accesului. Nu lipsesc desigur muscatele rosii. Accesul frontal liniar, pe aleea plina cu flori, sporeste impresia de monumentalitate a casei principale. Cula construita pe la 1800 si ceva de catre Gheorghita Maldarescu va fi achizitionata in 1910 de omul politic I.G. Duca. Amenajata in stil traditional, este astazi monument istoric si muzeu. Mai putin bogata in detalii, la interior, amenajarea este sobra, minimala. Parterul ofera acces intr-o pivnita cu o structura masiva din lemn, cu rol de sustinere. Accesul se face pe o scara care da intr-o veranda ampla, din care se distribuie camerele. Intradosul tavanului scarii impresioneaza prin pictura de sorginte bisericeasca.
Sobele sunt in sine obiecte decorative si un subiect de analiza, in cazul tuturor culelor. Adesea au si rol structural, dincolo de cel de incalzire. Coloane verticale si simtetric disouse asigura accentuarea efectului de incalzire, fiind o solutie tehnica ingenioasa. Am regasit aceste detalii pana in nordul Moldovei, cazul casei din Mihailesti in care s-a nascut George Enescu fiind foarte interesant. Acolo, peretii care separa veranda de interior, prezinta un gol interior pe intreaga sectiune transversala si capata un rol in incalizrea eficienta a spatiilor locuite, dincolo de rolul portant sau functional.
Perspectivele sunt interesante, veranda te invita sa stai sa observi curtea si imprejurimile, intreg ansamblul emana liniste si pace. Peretii albi confera déjà semnatura stilistica tipica, in contrast cu explozia cromatica a vegetatiei.
Traversand peisajul sinuos si prietenos, dinspre Gorj, spre Valcea, in cadrul Muzeului Satului Valcean, din satul Bujoreni, descoperim silueta culei Bujoreanu. Construita de asemenea la inceputul secolului XIX, a avut ca scop principal protejarea familiei si averii boierului local. Forma sa este poate cea mai apropiata de semnificatia termenului “cula”, fiind un mic turn fortificat, construit din piatra de rau si impanat cu asize din caramida. Deasupra parterului cu rol de pivnita se afla o singura incapere, accesibila astazi printr-o scara exterioara, din lemn, cu un mic acoperis. Interiorul este sumar mobilat, golurile din ziduri sunt reduse ca dimensiuni. In acest caz, foarte interesant este si ansamblul care antureaza cula, Muzeul Satului Valcean fiind renumit pentru valoarea obiectelor sale de patrimoniu. Si aici este liniste si te poti regasi la umbra copacilor batrani, in contemplare pasnica.
Despre proiectul “Cule in lumina” : Grupul CEZ în România a lansat un program de recunoaștere a rolului istoric pe care culele le-au avut pentru dezvoltarea culturală și socială a comunităților de la nordul Dunării, în parteneriat cu cercetătorii de la Institutul Național al Patrimoniului. Proiectul “Cule în lumină“ prezintă ultimii martori ai acestui program arhitectural, atât de bogat reprezentat în vremurile de demult în provinciile istorice din sudul țării. Proiectul prezintă în format digital, sub forma unui website interactiv, toate informațiile disponibile despre ultimele cule din România. Publicul are posibilitatea să contribuie la îmbogățirea informațiilor despre ele și să voteze la rândul lui culele ce vor fi incluse în propunerile de proiecte de conservare. www.culeinlumina.ro
Comment