Despre parenting inspirational - partea I

Ma gandesc in sinea mea din cand in cand ca majoritatea celor din generatia mea sunt deja parinti. Pot spune ca a avea copii e cu siguranta cel mai nobil si cel mai important scop al vietii pe acest pamant. Multi cunoscuti mi-au marturisit, printre alte dialoguri, ca sunt siguri ca as fi un tata excelent. Inca sper. Si zambesc imaginandu-mi. Si cand ne jucam cu imaginea asta, majoritatea ma vad tata de fata. Cred ca ar fi febletea mea 🙂 recunosc.

Apoi ma gandesc cu simt de raspundere, ce as invata-o oare? Cum as ajuta-o sa invete? Ea nu trebuie sa devina imaginea a ceea ce cred eu ca ar trebui sa fie, ci ea insasi. Cum as ghida-o in descoperirea de sine si afirmarea eu-lui ei deplin?

As incerca sigur sa evit stereotipul printesei Disney. Ea asteapta mereu salvarea din afara si ii face responabili pe ceilalti de binele ei, doar pentru ca ea crede ca il merita prin simpla existenta. Cred ca as invata-o sa faca diferenta intre valoarea umana reala, cu plusuri si minusuri, si ego. Sa se pretuiasca prin ce devine prin propriile forte, nu imaginar. Sa fie asadar constienta de ea insasi si de posibilitatile infinite pe care le are in descoperirea lumii si ale ei ca persoana.

As invata-o sa pretuiasca pamantul, vietatile, copacii, animalele, insectele. Oamenii. As lua-o la plimbare cat mai des si cat mai explorator. Asa cum bunicul meu a facut cu mine. Imi place mult de fata mosului din povestile clasice. Ea are mereu grija, e atenta, isi cunoaste nevoile reale. Instinctiv alege mereu bine si arata compasiune si grija. In felul asta nu se simte niciodata singura si are mereu un scop, dincolo de propria persoana. As invata-o ca a darui iti aduce fericire. Ca a face ce simti cel mai bine iti aduce fericire. I-as vorbi des despre ceea ce inseamna sa fii om bun.

As incuraja-o sa se joace cat mai mult, sa descopere viata prin joc si privire curioasa, creativa. Sa isi afle pasiuni. Sa isi doreasca sa fie cat mai buna in ceea ce face si sa faca cu drag si daruire.

O femeie este definita de capacitatea ei de a contine viata si de a da viata. E un dar magic, dincolo de noi. As invata-o sa isi descopere sursa energiei si sa o foloseasca atent si constienta de valoarea ei.

As incerca din rasputeri sa o ajut sa aibe incredere in ea si in capacitatile ei.

As incuraja-o sa invete rabdarea si blandetea. E poate cel mai dificil lucru, sa ai rabdare. Cu tine si cu ceilalti. Rabdarea invatata te inalta peste tot si peste toate. Impulsul, lipsa de atentie, de grija, devin in cele din urma distructive.

I-as povesti ca ii vor displacea la ea exact acele lucruri care ii dau identitate, care o fac unica. Care o fac speciala. As avea rabdare sa o ajut sa fie prietena cu ea insasi.

I-as spune ca nu exista buze care nu mint, ochi care nu judeca si brate care aduc doar alinare. Ca sunt doar vise. Dar ca e responsabila ca ea sa realizeze mereu ceea ce asteapta de la ceilalti.

Sa nu minta, sa nu se minta, sa nu judece si sa aline ea insasi acolo unde e nevoie. Ca sursa fericirii nu e in afara ei si ca exista minciuna si amagire la tot pasul. Ca exista suferinta pe care trebuie sa invete sa o gestioneze fara sa deprinda ura. Din contra, sa invete ca nu exista oameni rai, ci doar rani nevindecate.

Ca e imporant sa invete sa recunoasca tentatiile si sa aleaga intelept. Intelepciunea vine doar prin esecuri repetate si prin invatare. Sa se asculte atent si sa isi urmeze visele.

Sa isi aleaga cu atentie prietenii si oamenii de aproape. Unii o vor folosi ca sursa de inspiratie si energie, alteori va fi ea tentata sa o faca. Sa isi aleaga bine muzica, filmele, cartile, mentorii.

Sa isi rezolve toate sechelele legate de relatia cu parintii 🙂 si cu partenerii inainte de a le pune in bratele oamenilor care nu au nicio vina. Sa invete sa se asculte cu atentie si sa isi caute binele.

Sa fie cocheta, aici ar trebui sa se mai ocupe si maica-sa 🙂 Si de multe alte detalii care tin de feminitate si de secrete pe care eu nu le voi dobandi o viata intreaga, oricat mi-as bate capul.