Invitatia de a face o expeditie in Laponia a venit intr-un fel in care parca nu imi era clar ce mi se spune, habar nu aveam despre ce e vorba si totusi suna prea bine ca sa refuz. Am spus “da” din instinct, mai mult. Era la Paris, in iarna lui 2014. Octav era acolo cu Lena Salmi, o vajnica finlandeza care – in ciuda unei prezente care inspira un aer de bunica absolut calma, este calatoare profesionista, skaterita, graffitti-sta si urban fashion addicted. Nu avea ce sa nu mearga, totul parea foarte asezat in propunerea ei.
A venit si momentul plecarii, nu stiam nimic despre ce urmeaza sa vad, cum, in ce fel, cat de departe, intr-un fel m-am lasat complet in mana lucrurilor. Nu imi place sa ma pregatesc prea mult, prefer sa ma adaptez la fata locului, un calator isi vede de drum si il simte pas cu pas. Ceva haine groase, pe straturi, banuaim ca Marea Arctica nu e foarte prietenoasa. Am zburat de la Bucuresti la Helsinki via Istanbul. De acolo urma sa mergem cu un mic Fiat Abarth, puternic si sigur. Supranumit “Karkkipussi” 🙂
Seria de aici prezinta drumul parcurs prin prisma prezentei masinii ca al treilea membru al echipei. Imagini reprezentative cu peisajele si locurile intalnite vor fi postate, exclusiv, in articole viitoare. Orasului Helsinki ii voi dedica o serie de sine statatoare, au fost 4 zile de redescoperire tihnita a orasului vizitat pentru prima data in iarna lui 2008.
Traseul lapon parcurs, cu totul aproape 4000 km in 7 zile, la inceputul lunii iulie 2015.
Prima intalnire cu masina despre care auzisem deja povesti si legende. “Karkkipussi” are personalitate.
Dimineata plecarii, pe la ora 6, bagaj minimal, merinde de drum si voie buna, spre necunoscut.
Un prim popas in orasul Oulu ne-a aratat un sistem de parcuri-spatii verzi absolut impecabil puse la punct. Tinta din prima zi a fost Rovaniemi – foarte departe 🙂
Emotia aflarii cercului polar, a casei lui Mos Craciun a fost vie, cu orice legenda si poveste lasata in spatele unei bucurii complet copilaresti de a fi acolo.
Renii nu trec doar in semnele de circulatie, e un fapt real, se plimba tacticosi incolo si incoace, trebuie sa ai grija cum conduci 🙂
In zare se deschide Laponia. O senzatie de cuprins noi teritorii, in fata aventurii, se simte din plin acum.
Silueta Muzeului de Stiinte Arktikum, o taierura sigura intr-o colina deschide o perspectiva epica.
Popas la Rovaniemi, somn si vizita unor cladiri realizate de Alvar Aalto, arhitectul simbol al Finlandei. Singurul moment cu ploaie usoara din intreaga excursie.
Am facut diverse popasuri foto pe drum, pentru a lua in primire peisajul lapon. Lacul Inaari, unul dintre cele mai intinse in acest teritoriu.
Centrul cultural al civilizatiei Sami. In aceasta zona arhitectura se bazeaza pe motive si materiale traditionale.
In drum spre Utsjoki, acolo unde aveam sa stabilim tabara. Peisajul lapon e destul de plat, cu copaci scunzi, muschi, licheni si multe luciuri de apa. Intalnesti adesea pescari de pastrav sau somon.
Cursul raului Tenojoki, definitoriu pentru peisajul lapon.
A doua zi de drum, ajungem seara la casa lui Niilo Vuomajoki, gazda noastra, sami get-beget. Imaginea e luata undeva in jurul orei 1.30 dimineata, lumina e permanenta asa, pana la “rasarit”. A fost primul “soc” pozitiv, nu exista noapte in aceasta perioada, timpul petrecerii zilei capata alta dimensiune, nu mai depinzi de orele-lumina. O odihna binevenita si pentru “Karkkipussi”.
Traseul primei zile de axplorare lapona este desenat de insasi mana lui Niilo, o harta mai buna decat orice alta harta electronica. Denumiri precum Skipagurra sau Tana Bru sunt nume care pur si simplu se intiparesc in memorie 🙂
Atunci cand vezi pentru prima data Marea Arctica, emotia e puternica. Un popas e obligatoriu.
Odata cu trecerea in Norvegia, peisajul lapon se schimba, devine parca mai spectaculos, marea te insoteste permanent, lumina e diferita, contrastul creste, temperatura scade.
In drum spre orasele Vadso si Vardo, aflate in fiorduri norvegiene. Autobuzul castiga temporar infruntarea.
Drum tipic, determina peisajul intr-un mod constant.
Vardo este un oras de pescari foarte linistit. Dupa o trecere pe sub mare, printr-un tunel de vreo 5 km, iesi la lumina si nu vezi mare lucru, e liniste deplina. Ceva special se intampla insa pe malul marii, unde gasim monumentul realizat de Peter Zumthor, dedicat sacrificarii a 90 de vrajitoare pe la anul 1600. Au fost vremuri tulburi in aceste locuri acum atat de calme.
Masina devine actor principal in acest peisaj, un accent cromatic. “Karkkipussi” are chef de joaca 🙂
Kiberg – peisaj tipic de fiord.
Prima zi de explorare lapona se incheie de pe malul marii, inapoi pe malul lui Tenojoki, cu un minunat cer de noapte alba specific perioadei, fara dramatismul cromatic cu care suntem obisnuiti, trecut de ora 1 noaptea. Fiecare noua zi aduce cu sine o noua aventura. Va urma.
Dedic aceasta serie fotografica prietenului Mihai Dascalescu, cel mai bun fotograf auto pe care l-am vazut la lucru si a carui viziune m-a inspirat.
Dedic aceasta serie fotografica prietenului Mihai Dascalescu, cel mai bun fotograf auto pe care l-am vazut la lucru si a carui viziune m-a inspirat.
1 Comment