In tacere. Cunosc oameni care au fost acolo. Pe unii de cand eram in liceu. Cu altii eram acum coleg. Unii au reusit sa se salveze, altii nu. Despre multi altii nu stiu nimic. Stiu doar ca puteam fi oricare dintre noi. In acea noapte de 31 octombrie imi propusesem sa ies intr-un club si sa pozez un concert. Nu ies in general in cluburi, in spatii inchise, aglomerate si cu fum. Prefer sa ma plimb pe strazi, la aer. O alegere personala, fiecare poate alege cum isi petrece timpul. Mi-am ales un club la indemana – ca si posibilitate de a ajunge usor, urma sa cante o trupa cunoscuta. Mi-am anuntat intentia, am mai vorbit si cu alti prieteni. Cum toata ziua am umblat sa fac poze, am avut curs, apoi iar am umblat sa pozez toamna in oras, am ajuns acasa extrem de obosit, epuizat. Traficul era deja infernal. Ceva mi-a spus ca exagerez daca mai ies inca o data, intr-un spatiu in care in mod normal nu m-as duce. Asa ca nu am mai iesit in club, sa pozez concertul. M-am deconectat de orice eveniment exterior, eram frant. Noaptea au inceput sa sune telefoane, sa primesc mesaje, daca sunt ok. Habar nu aveam despre nimic. M-am dezmeticit treptat. Nu m-a venit sa cred. Apoi mi s-a facut rau. Apoi a urmat tacerea. Au ramas tacerea si apasarea.
Comment