Acest interviu a fost realizat de Marius Cinteza si publicat in limba engleza pe reputatul site de fotografie 1x.com.
Redam aici versiunea originala, in limba romana, pentru o cat mai buna intelegere a ideilor poetice si a interviului, in ansamblu.
M.C. Pentru inceput, te-as ruga, Vlad, sa ne spui ceva despre omul din spatele aparatului de fotografiat, hobby-urile tale, despre proiectele in care esti implicat.
V.E. Salutare! In spatele camerei, cu aparatul in mana adica, ma transform, devin orice imi propun sa fiu. Chiar si invizibil. Sunt avid sa privesc oamenii din oras pe langa care trec. Fara camera, e o alta poveste. Sunt timid si introvertit, cand nu fac fotografie sau nu vorbesc oamenilor despre fotografie. Tacut si gandind prea mult, cautand sensuri, explorand si minunandu-ma de lumea inconjuratare. Sunt atras de comunicare, de psihologie si dezvoltare personala. Ma intereseaza emotia gesturilor si mecanica relatiilor interumane si mai ales ce se ascunde dincolo de ceea ce vedem, descoperirea acestor mistere ale vietii de zi cu zi. Imi place mult sa povestesc, sa cunosc oameni, sa explorez, sa ma plimb mult pe jos, ca pieton, sa ascult muzica buna. Imi plac orasele si strazile lor. Am sansa sa lucrez cu studenti, la UAUIM, si sa-mi exprim intreg entuziasmul de a indruma si de a ilumina misterele prezentei omului in lume, cu ei. Sunt activ in social media si am doua conturi la care tin mult si care se dezvolta frumos, pe Instagram si Facebook. Scriu articole despre fotografia urbana/de strada, acum realizez o rubrica la radioul public despre modul in care privim orasul, tin workshopuri si prelegeri despre fotografia de strada/urbana si pregatesc o carte despre modul in care vad eu gestul de a fotografia, folosind ca ingrediente spatiul, timpul si emotia, in cautarea a ceea ce numesc prin “moment de gratie”.
M.C. Care este experienta care ti-a marcat cel mai mult viziunea fotografica sau modul de a fotografia, pana acum?
V.E. Intreaga viata de pana la descoperirea fotografiei, de acum vreo 15 ani. Experientele prin care am trecut, muzica pe care am ascultat-o, filmele pe care le-am vazut, facultatea pe care am urmat-o, dorurile si dilemele. Totul a devenit congruent in momentul in care fotografia a decis sa imi faca un semn discret, dar decisiv. Simteam ca nu cunosc nimic despre lumea in care traiesc si aveam nevoie de un instrument. De atunci am devenit pregatit pentru ea, iar ea mi-a deschis o cale extraordinara. M-am descoperit pe mine insumi si lumea in care traiesc. Continui sa o fac si sa ma minunez in fiecare zi, a devenit un mod de viata, cu atat mai mult cu cat pot povesti si celorlalti ce aflu, spre a le fi de folos si lor.
M.C. Practici in mod preponderent fotografia street&urban, pe langa alte genuri fotografice. Ce te-a atras la acestea?
V.E. Nu am inceput cu fotografia de strada. Nici nu stiam curentul si nici nu banuiam ca il pot practica. La inceput imi pozam pisica, concertele la care mergeam, peisajele excursiilor prin tara si strainatate. Totul cu un mic aparat digital (Olympus c300 si apoi c5050) care m-a dezinhibat si cu care am trecut de bariera celor 36 de cadre numarate si dramuite ale filmului. Am inceput sa experimentez, iar asta a durat vreo 2-3 ani. Nu aveam un stil anume, pozam orice, dar incercam sa vad altfel, sa percep mai adanc, sa privesc dincolo de aparente. Pana cand intr-o zi am simtit ca am epuizat tot ce stiam sa fac cu aparatul digital si am simtit sa trec pe film. Era o perioada in care fotografi isi vindeau aparatele pe film pentru a lua unele digitale, asa ca am reusit sa achizitionez tehnica profesionala cu un pret foarte bun. De la Canon AE1, la Canon T90 si apoi la Nikon F5, cu obiective wide si tele, luminoase, m-am aruncat pur si simplu in neantul vietii cotidiene si am inceput sa pozez pur instinctiv, inchizand orice gand si lasand intuitia si reactiile sa ma conduca. Ce am descoperit a fost fabulos. Din acel moment am stiut ce voi face mai departe. Asa mi-am dat seama ca am fost ales de fotografia de strada sa merg pe filonul clasic al momentuui decisiv, care presupune capacitatea de armonizare cu intregul si de a sesiza punctul microscopic optim al acestei stari efemere. Si sa fiu acolo, declansand. A aparut magia si constientizarea unei noi lumi senzoriale si emotionale. Cautand, am aflat.
M.C. Esti arhitect, dar si cadru didactic la Universitatea de Arhitectura “Ion Mincu” din Bucuresti. Cum se intersecteaza arhitectura cu fotografia, complementar, si cum ti-au slefuit aceste activitati viziunea fotografica?
V.E. De la aceasta intrebare am pornit si eu cand am decis ca singurul mod in care pot concilia profesia de arhitect si pasiunea pentru fotografia de strada/urbana este sa fiu eu insumi si sa creez o fuziune, un produs unic. Asa am nascut tema studiului doctoral, realizand o premiera in cercetarea academica si sintetizand, in folosul gestului arhitectural, inrteaga experienta castigata prin fotografie. Fotografia ca instrument de studiu in arhitectura, mizand deopotriva pe o latura rationala dar incluzand, cu egala pondere, latura emotionala, practic ignorata in studiul stiintific de specialitate. Astfel s-a nascut cursul pe care il sustin la UAUIM si intregul fond teoretic, argumentat, al workshopurilor si prelegerilor pe teme fotografice. Am iesit din zona de studiu empiric, experimental, intrand in cea de argumentare metodica, sistematica. Am conturat teoretic mult mai clar instrumentul fotografic, orientat cu predilectie spre zona practica.
Fotografia te ajuta sa cunosti lumea mai profund si natura fiintei umane. Pentru un arhitect, sunt cerinte absolut normale, cu efecte subtile in gestul sau profesional. Dincolo de atractia spre compozitie, relatia luminii cu plinurile si golurile, texturi, suprafete, cadre sculptural-cinematice, arhitectura e pentru oameni, despre oameni, in cele din urma.
M.C. Ai castigat in 2014 sectiunea “Low light” a prestigiosului concurs de fotografie Sony World Photo Awards. Ce a insemnat pentru tine si cum te-a influentat?
V.E. Acest premiu m-a bucurat, dar el este rezultatul complet fericit si plin de hazard al unei decizii subiective a unor oameni, intr-un context, timp si loc date. Eu am ales intuitiv o poza din alte sute de mii, ei au avut de ales dintre alte sute de mii, si iata ca la sfarsit ne-am intalnit intr-un punct unic Moment decisiv. Premiul nu m-a schimbat in nicun fel pe mine, cat perceptia celorlati despre mine. Cand capeti o recunoastere din strainatate, asta iti valideaza in sfarsit gestul in fata semenilor. Pana atunci erai tu si pasiunea ta, acum esti luat si in serios, in sfarsit. Eu continui sa fac ceea ce imi place sa fac, fotografic.
M.C. Stiu ca tu calatoresti mult, dar ai si o relatie speciala cu orasul tau natal, Bucurestiul. Cum se compara acesta, din punctul de vedere al oportunitatilor fotografice, cu alte orase? Cum abordezi fotografic un oras pe care il vizitezi pentru prima data?
V.E. Am inceput sa fac fotografie de strada la Paris. Eram in excursie, faceam poze. Departe, in orase straine. Dupa ce am vazut ce minuni am descoperit fotografiind, mi-am propus sa incerc si la Bucuresti. Poate reusesc sa aflu ceva ce nu stiam. Dar pentru asta a trebuit sa ma transform in turist al propriului oras. Obisnuim sa credem ca lucrurile valoaroase se afla departe. De aceea plecam departe si le cautam departe. Nu ne gandim niciodata cat de bogata e lumea pe care o locuim zilnic, fiind cumva amagiti de rutina cotidiana care pare ca ascunde totul, ca il transforma in banal. O simpla schimbare de perspectiva transforma totul. Fotografiez Bucurestiul aproape in fiecare zi de peste 10 ani, a devenit terapia mea zilnica prin care incerc sa tin rutina departe, sa pot ramane mereu mirabil in fata lucurilor care asteapta sa fie descoperite si care se afla deja acolo. Trebuie doar privite. Bucuresti e acasa, mereu e ceva bun de pozat. Toamna e colorata, iarna schimba complet peisajul, primavara aduce tonuri vii.
Intr-un oras nou ma las complet condus de stare, de emotie, de lumina. Tehnic si compozitional urmez cam aceleasi rutine care imi definesc stilul. Caut lumina, caut cadre simple, subiecte care pot isca impact vizual. Caut sa fiu relevant in ceea ce arat, sa caut esenta. E bine cand am timp, imi place sa revin si sa aprofundez. Mereu poate aparea un nou strat de explorat. Privesc oamenii, cladirile, spatiile urbane, in cautarea momentelor exceptionale. Construiesc stari emotionale.
M.C. Din punctul tau de vedere, ce este mai important atunci cand faci fotografie street&urban? Starea, povestea sau momentul?
V.E. Cred ca povestea contine secvente, punctele culminante pot deveni decisive, prin declansarea care confirma sau nu momentul. Ca sa vezi o povesti, trebuie sa vezi dincolo de aparente, sa iti poti imagina, sa te lasi inspirat, Asta tine de stare, iar starea evolueaza, se transforma permanent, la contactul interiorului fiecaruia cu exteriorul. Este o relatie ambivalenta, o zona o influenteaza pe cealalta. Starea emotionala se transforma, fiind constient in permanenta, orasul capata nuante. Observatorul devine conectat, alert, apare o stare de focus. Spatiul este virbratie, spatiul dintre oamenii de pe strada nu este vid, este incarcat cu vibratie invizibila, puterea gandului poate influenta ceea se intampla in afara. Daca vreau sa ma simt invizibil, totul depinde de mine. Atunci devin invizibil. Lumea este ceea ce vrem noi sa fie, perceptia este pur subiectiva. Eventual, orasul exsta doar in mintea si in imaginatia noastra, totul devine o joaca, intr-un vis. Eu asa incerc sa fac fotografie, pe strada, sa simt, sa ma las purtat.
M.C. Frumusetea in fotografia de strada consta si in abilitatea de a captura momentul intr-un mod complet natural, nealterat, neinfluentandu-l. Care este relatia ta cu subiectele? Interactionezi cu ele sau ramai discret?
V.E. Sunt un observator neuntru, tacut, invizibil. Evit cu orice pret sa fiu vazut, ca sa nu alterez intamplarea. Imi place sa capturez momente autentice, reactii, comportamente in plina desfasurare, clipe efemere aflate la apogeul consumarii.
M.C. Afirmi ca declansam in noi transformari spontane si profunde atunci cand reusim sa observam orasul, strada si oamenii din noi perspective. Cum poate fi rutina cadrului cotidian privita cu alti ochi?
V.E. Fiind atenti si conectati, constienti si flexibili prin perceptie, evoluam impreuna in timp si spatiu, concomitent cu mediul inconjurator, ca sistem. Aparatul foto e doar o extensie, un instrument de notare. El poate influenta abordarea unor noi moduri de a privi, prin entuziasmul pe care il poate oferi interpretarea fotografica a realitati parcurse. Obiectivele nu vad ca ochiul uman, uneori vad chiar mai bine. Cand spun ochi – nu spun viziune. Aceasta apartine in totalitate fotografului, este o expresie a experientei lui de viata si a modului de a raporta trairrea emotionala la realitate. Poate fi exprimata stralucit atunci cand subiectul si inspiratia devin convergente prin realizarea tehnica a imaginii, prin abstractizare. Nici macar nu trebuie un “alt unghi”, cel mai bun e acela care raspunde nevoii spontane de a declansa, pentru a exprima optim subiectul. Iesind din modul uzual de a percepe si de a ne deplasa, de a parcurge spatiul urban, cautand noi intelesuri si moduri de a vedea, pot aparea si noi moduri de a privi.
M.C. Ai un portofoliu fotografic impresionant, iar activitatea ta este apreciata atat in tara cat si in strainanate. Ce sfaturi ai pentru cei care incep fotografia?
V.E. Multumesc pentru apreciere, tot ceea ce fac este realizat din pasiune, cu pasiune, cu placere, cu drag, cu iubire pentru fotografie si oameni, pentru privitori. Incerc sa ii ajut sa vada, sa isi largeasca si pozitiveze perceptia, sa capete incredere sa caute acolo unde ei nu cred ca se poate gasi ceva. Sfaturile pot fi inutile fara o scanteie din interior, fara nevoia care te macina sa cauti, sa te exprimi, sa declansezi, sa simti aparatul, sa simti ca esti la drum. Fiecare zi aduce un nou inceput, mereu suntem incepatori. Un incepator (in sesul tehnic al cuvantului, al experientei cu aparatul), ar trebui sa fotografieze cat mai mult, cautand sa afle ce ii place cel mai mult, sa se regaseasca. Apoi, sa incerce tehnici multiple, sa afle cum se poate adecva viziunea cu tehnica. Sa isi afirme viziunea, sa fie creativ, sa nu ii fie teama de greseala, sa exprimenteze cat mai mult. Sa participe la concursuri si sa si poate evalua rezultatul, riguros. Sa se plimbe cat mai mult, sa citeasca, sa asculte muzica ce il inspira. Sa se caute pe sine. Nu noi alegem fotografia, ci ea ne alege pe noi, daca ne daruim ei, daca suntem sinceri si o pretuim. Abia de atunci incepe fotografia adevarata.
M.C. Faci fotografie in ultima vreme si cu un telefon mobil. Cu ce instrumente preferi sa lucrezi pe strada (aparate, obiective, etc.)? Ce set foto minimal recomanzi pentru fotografia street&urban?
V.E. Folosesc telefonul mobil in ultima vreme, pentru ca am vrut sa ajung la esenta gestului fotografic. Cea mai buna camera e cea pe care o ai cu tine. Pur si simplu m-am lasat sedus de ideea de a fi comod si de increderea ca poti face o poza cu impact cu orice aparat, chiar si unul minimal, atunci cand esti stapan pe viziunea ta. Mai este si o chestiune de workflow. In ultimele luni nu a mai fost nevoie sa stau ore intregi la calculator sa pregatesc imagini pentru publicare. Le procesez aproape in timp real direct pe telefon, cu aplicatii dedicate, postez in timp real. Fotografiez, prelucrez, postez, instant. Sigur, cand am un job, lucrez cu un dslr. Intr-o incursiune urbana in straintate lucrez cu 3 aparate, am nevoie sa fiu flexibil si sa pot obtine imagini de calitate. In Bucuresti, telefonul si un mic compact de buzunar, cu zoom, pentru cadre cotidiene, sunt arhi-suficiente. Paradigma fotografiei se schimba in perioada consumerismului, ceea ce nu este bine. Cred ca fotografia are nevoie de timp sa se aseze, sa isi decanteze valoarea, si abia apoi sa fie prezentata, eventual. Asa lucram pe film. Nu ma grabeam nicaieri, nici sa vad rezultatul, nici sa public. Era doar gest fotografic pur. Digitalul a adus o schimbare, dorim sa vedem imediat rezultatul, eficienta scade. Cand stii ca simti bine, sti ca rezultatul e bun, nu ai nevoie de confirmari. Epoca retelelor e socializare a accelerat si mai mult acest proces. Imaginile castiga in impact, dar pot scadea ca relevanta, in timp. Astazi, o poza e valabila acum, maine e deja veche. Asta nu e bine, magia fotografiei consta tocmai in puterea de a invinge timpul.
Ca tehnica folosita, imi plac obiectivele cu unghiuri largi de cuprindere (undeva intre 18 si 20mm), 85-ul pentru portrete, zoom-ul mai lung pentru perspective comprimate. As recomanda un aparat usor – un mirorless (astazi tehnica a evoluat extrem de mult, cu punere la punct instanta, stabilizari eficiente, post focus chiar), cu un obiectiv wide si unul uminos pentru portret, un mic cmapct zu zoom pentru situatii la care nu poti ajunge cu pasul, si chiar si un telefon mobil bun. Nu exista retete, fiecare fotograf trebuie sa isi aleaga tehnica cu care se simte cel mai bine. Eu ma simt bine astazi avand impact maxim cu aparate mici. E o provocare.
M.C. Care este fotograful tau preferat si cum te-a influentat activitatea lui? Exista vreo imagine care te inspira in mod special?
V.E. Marturisesc cu onestitate ca la inceput nu m-a interesat niciun fotograf. Nu stiam nimic despre nimeni. Voiam sa explorez singur, voiam sa declansez. Am facut-o pana am descoperit fotografia si am avut singur nevoie sa vad ce fac alti fotografi. Asa l-am descoperit pe Edward Weson, pe H-C. Bresson. Am capatat incredere ca fac bine ce fac si ca explorarea nu are sfarsit. Marii fotografi demonstreaza mereu ca orice este posbil in fotografie, daca iti asumi ce simti si stapanesti perfect tehnica exprimarii starilor si ideilor, prin fotografie. Apreciez mult scrierile lui Andreas Feininger si Susan Sontag. Apoi am inceput eu insumi sa teoretizez domeniul si prin studiul doctoral am parcurs exhaustiv bibliografia dedicata fenomenului fotografic.
M.C. Fotografii au in general propria lucrare favorita. Ne poti spune care este aceasta, de ce e speciala si povestea din spatele realizarii sale?
V.E. Am fotografii preferate, dar fara nicio poveste, am fost acolo si am declansat in mod fericit si gestul s-a conscumat cu discretie. Am imagini la care nu tin atat de mult si pentru care am povesti care ma impresioneaza de fiecare data cand mi le amintesc. Cereri de casatorie in direct, tactici si strategii de abordare a unei situatii bazate pe o sansa de moment, clipe emotionante in care am renuntat sa fac poza, din respect pentru subiect, momente pozate doar cu privirea, fara sa mai scot aparatul. Am trecut prin toate ipostazele posibile, cu fiecare situatie. Mi s-au confiscat filme, mi s-au sters carduri, am fost luat de poltie, din neatentie. Experiente de viata, adesea anecdotice sau profunde, in cele din urma. Imi e greu sa descriu acum o poveste, prefer sa las imaginile sa trezeasca imaginatia cititorilor. Fiecare imagine e speciala pentru ca adauga cate o piesa de puzzle la ceea ce devin eu, ca om, si privitorii, prin felul in care afla lumea, prin fiecare fotografie parcursa.
M.C. Suntem aproape de incheierea interviului nostru. Iata si ultima intrebare: exista o directie anume spre care vrei sa te indrepti, fotografic, in viitor?
V.E. Desigur: directia inainte 🙂. As vrea sa revin la tehnici clasice de fotografiere pe strada, cum faceam odata. Acum ma pregatesc sa-mi innoiesc echipamentul fotografic, dupa o perioada de 5 ani de tranzitie si mai degraba improvizare dar si testare temeinica. Tintesc un dslr full frame, un mirorless si un nou compact cu zoom. Pentru joburi, pentru lucrul de zi cu zi mult mai flexibil. Voi continua sa tin workshopuri si prelegeri pe teme fotografice, acum sustin un nou modul – avand ca tema fotografierea cu impact, cu telefonul mobil. Pregatesc o noua carte avand ca subiect fotografia ca si instrument in dezvoltarea personala. Voi continua sa fotografiez zi de zi, ca terapie. Sa ma plimb mai mult. Voi continua sa fac fotografie din pasiune, cu pasiune, sa imi deschid noi oportunitati de a experimenta. Voi continua sa visez si sa descopar cine sunt, cine suntem noi si lumea in care traim, sub incidenta unei lumini bune, pozitive.
Interviul in varianta engleza de pe site-ul 1x.com poate fi citit aici.
Comment