Codul fotografiei: Episodul 6

XII. Emoția naște emoţie. „This is the way” (*16)

Am vorbit des până acum despre vibrație, chiar și despre vulnerabilitate. Undele invizibile ale vibrației ne conduc spre aflarea unui moment unic, semnificativ, irepetabil, de conectare și prezenţă, de aducere la lumină a unor straturi ale realității care așteptau să fie trezite și privite. Emoționarea este o condiție de pătrundere pe tărâmul vibrației. Ultimul element al Codului Vizual (Spațiu/ Lumină/ Timp/ Emoție) merită un parcurs succint, esențial. 

Poate vă întrebați „Ce emoții? Lumea este dură, închiderea în sine și agresivitatea devin natural trăsături ale vieții de zi cu zi”. Nu trebuie să ne pierdem energia pe drum și să cedăm în faţa neajunsurilor lumii și timpului grăbit. Merită să ne ținem firea și să ne aducem aminte că lucrăm cu Lumina, imaginile în care ne distilăm ideile, concepțiile, experiențele și trăirile merită să comunice partea pozitivă a existenței, să spună o poveste care să ne ajute să credem in esența ei si să nu o uităm. Vor avea cu atât mai mult efect cu cât ele vor provoca reacții consistente în ochiul privitorilor. Experiența estetică a parcurgerii și decodificării imaginilor presupune abordarea unor dimensiuni specifice (*17). În planul percepției se evaluează elemente care țin de compoziție (formă, echilibru, armonie). Cel emoțional  evidențiază reacția în faţa acelor trăiri trezite de către subiect. Planul provocării intelectului deschide un plan al teoretizării raționale a subiectului. A patra instanță, în planul comunicării privitor-artist, naşte nevoia primului de a se raporta la determinările celui de-a doilea, la cultura sa, la timpul său, la istoria sa. Chiar fără să ne dăm seama, atunci când privim o imagine, indiferent de tema sau subiect, parcurgerea acesteia se desfășoară subtil în jurul acestor patru noduri ale evaluării. 

Modul în care emoția este implicată în procesul obținerii imaginii fotografice ne poate inspira câteva idei de care să ținem cont în procesul realizării imaginilor arhitecturale grafice, de sinteză. Cu cât acestea sunt mai încărcate cu elemente realiste și poetice care pot trezi emoții, cu atât pun intențiile autorului într-o lumină mai bună, mai clară, mai expresivă. 

În absența vieții, spațiul reprezentat este abstract, vid. Desigur, liniile de forță, contrastul şi formele interesante, o cromatică echilibrată pot trezi emoții, pot naște pasiuni. Dar dacă privitorul nu reușește să se proiecteze pe sine acolo, să se imagineze la faţa locului, explorând acea experiență propusă, dacă reacţia nu produce un rezultat care să persiste, intenţia se dizolvă şi se pierde în uitare. Ca autori, ne dorim mai mult de atât.

Decantarea vibrațiilor care marchează definitiv și subtil experiența interacțiunii cu / într-un spaţiu este aceea care îi conferă valența de „loc”, cu identitate palpabilă și semnificații multiple. Pașii pietonilor constituie unitatea de bază prin intermediul căreia are loc țeserea planurilor de rezonanță ale unui loc (de Certeau). Urmărind să identificăm calitățile pe care observatorul-fotograf le poate pune în jocul gestului actului vizual,  am subliniat deja ca fiind esențiale capacitatea sa de a empatiza cu mediul înconjurător, de a-l parcurge spre o înțelegere sensibilă, de a vibra și de a se lăsa impresionat de ceea ce se arată și are loc împrejurul său, în căutarea sensului și semnificației „semnelor” trezite la realitate. 

  Așadar, focalizarea de la o zona abstractă, spre spațiul umanizat al vieții cotidiene are loc prin asumarea unei dimensiuni emoționale. Mai mult, emoția naște emoție. Acest fapt se poate transforma într-un postulat al aflării celui mai eficient mijloc de comunicare în plan emoțional. Devenind o adevărată „cutie de rezonanţă”, observatorul fotograf / creator vizual poate deveni acea instanță capabilă să sesizeze, să transforme în impuls, să sublimeze unde invizibile, prin trăirea unei clipe, pentru a naște emoție prin gestul reacției, fixate prin mijloace vizuale. Emoția este o cheie necesară, putem vorbi despre aceasta ca factor declanșator al gestului artistic, fie fotografic, fie de o altă natură, cu finalitate vizuală.

Apare astfel o posibilă corelare între determinarea lui „pe cale să se întâmple” al momentului de graţie și starea de deschidere potențială în faţa a „ceea ce e posibil să trezească o reacție spontană”. Apare acum mai clară paralela cu „cutia de rezonanţă”, întrucât se poate vizualiza explicit relația Observator-Subiect prin prisma reacției revelate. Observatorul, autor, aflat sub influenţa unor factori atât interni (starea dintr-un moment dat, visare cu ochi deschiși, plutire, regăsire, clarviziune), cât și externi (care țin de efectul factorilor ambientali), devine un mediu de reacție între factori suficient de puternici încât să creeze tensiunea necesară declanșării unei reacții, a gestului fotografic sau a aflării inspirației. Putem vorbi aici și despre praguri ale sensibilității, experiența arătând faptul că factorul de noutate este indispensabil pentru trezirea unor reacții ce denotă intensitate sporită. Cu cât gândirea, rațiunea, experiența își interpun un filtru (imposibil de altfel de ocolit cu totul) variabilele care depind de reacția emoțională se alterează iar aceasta are un efect direct asupra rezultatului, ceva își pierde înălțimea zborului. 

Din punctul de vedere al identificării emoțiilor pe măsură ce ele apar și se manifestă, o calitate esențială constă în capacitatea de a le recunoaște spontan și a le discerne cu acuratețe, atât la nivelul propriei persoane, cât și a celor din jur și a le putea monitoriza. Psihologii  confirmă faptul că exprimarea corectă și coerentă a emoțiilor constituie un punct cheie al calității comunicării și relaționării cu lumea exterioară. Pentru fotograf, relația identificare-exprimare a emoției solicită un timp de reacție foarte scurt și trece prin filtrul viziunii artistice corelate cu seturi de decizii raționale. Prin practică asiduă, acest mecanism de identificare, corelare și reacție poate deveni un automatism, eliberând gestul fotografic de lestul gândirii raționale, în favoarea exprimării reacției emoționale pure. 

O altă calitate a Observatorului constă în capacitatea de a folosi în favoarea sa diversitatea de stări la care este supus prin rezonanţă mimetică cu mediul exterior. Reperele emoționale multiple pot fi speculate în mod constructiv, având astfel oportunitatea de a lărgi spectrul percepției și înțelegerii diversității situațiilor parcurse, mediul arhitectural-urban fiind prin definiție extrem de dinamic. Abilitatea de a utiliza emoțiile, atât pozitive cât și negative, pentru a parcurge cu succes diverse situații, pentru a preîntâmpina schimbările în plan afectiv sau pentru a hrăni creativitatea, ține de domeniul inteligenței emoționale. Privim cu interes abilitatea de a transforma stările cu potențial negativ într-o platformă creativă de lucru. Fie că nu exista inspirație de moment sau că lipsește pornirea de a fotografia, fie că se întâmplă ceva care în mod normal ar împiedica gestul fotografic, nu trebuie uitat că absolut orice se poate transforma şi poate fi speculat ca subiect fotografic. Pozitivând un element negativ, suntem deja în prezenţa gândirii constructive şi a aplicării unor strategii în ceea ce priveşte managementul emoţional, fapt care poate face dovada unei personalităţi creative  puternice şi pot conchide un act artistic matur.

În ciuda aparenţelor, lumea dimprejur conține sensibilitate și este la rândul ei vulnerabilă. Lumile se deschid în faţa celui care caută, pe frecvenţa cu care el le deschide. O privire emoționată și sensibilă va vedea sensibilitate și insule de umanitate. Acest mod de a vedea poate fi antrenat. Într-o lume în care se spune că ești puternic dacă îi domini pe ceilalți și dacă știi să îți reții reacțiile emoționale, să pari dur, sensibilitatea fiind a celor slabi, regăsirea dimensiunii umane apare ca un soare la orizont, în momentul răsăritului. Ține de cald, alungă temerile și trezește o lumină interioară absolut esențială pentru o regăsire caldă, empatică, înțelegătoare. Cu mici gesturi și intenții deschise, cu grijă la detalii și la semnele mici, care nu se arată oricui, un autor sensibil poate așeza privitorul pe un același plan de vibrație pozitivă. Empatia deschide atunci unul dintre cele mai robuste și clare medii de conectare între interlocutori cu experiențe și viziuni complet diferite, dar regăsiți sub incidența acelorași unde emoționale, memorabile. Dincolo de obiectul de interes în sine  (edificiu, spaţiu urban sau obiect artistic), reținem întotdeauna cu mai mare acuratețe ecourile emoțiilor și senzațiilor trăite și trezite de acesta, în urma unei experiențe personale.

Utilizarea unor mijloace vizuale capabile să emoționeze, precum și revelarea unei atmosfere evocatoare, transformă imaginea obiectului sau intenției arhitecturale într-un mediu de comunicare viu, fertil, capabil să absoarbă privitorul cu mai multă ușurință și să genereze noi pliuri ale percepției și memoriei.

Producerea imaginii fotografice sau de sinteză presupun, așadar, punerea în mișcare a unui întreg mecanism complex, cu scopul de a naște noi viziuni, de a angrena autorul într-o experiență de viață revelatoare, adevărat drum inițiatic al eroului interior, capabil să dea naștere unor noi straturi ale lumii. Frânturile de Spaţiu, de Lumină, de Timp și de Emoție sunt cele mai fertile ingrediente ale „alchimistului” creativ. Oglinda aflărilor iluminează calea unei creșteri sigure, atât a exploratorului-creator, cât și a celor la care ajunge mesajul său, cu fiecare milimetru mișcat în sinea lor, cu inspirație, răbdare și perseverență.  

Note:

*16.  „This is the way” în trad. „Aceasta este calea” este credo-ul Mandalorian, seria Disney

*17. Dimensiunile evaluării estetice a imaginii sunt dezvoltate de Mihaly Csiksentmihalyi în lucrarea Photography’s multiple roles,  Columbia College, Chicago, 1998, pp. 172-173

XIII.  Concluzii. Resursele impactul vizual. 

Dimensiunea formativă a gestului fotografic

Călătoria deschisă de la primul cuvânt al acestei incursiuni se oprește acum, pentru puțin timp, pentru a oferi răgaz cititorului să se regăsească. Foarte multe lucruri s-au întâmplat în lume, între timp, deşi alături de noi, scaunul sau canapeaua au rămas absolut nemișcate, locul nu s-a schimbat vizibil, pisica a căscat de câteva ori și cam atât. În basmele orientale, tânărul prinţ este luat din iatacul lui de un duh și dus pe tărâmuri noi. Cu toate că incursiunea pare că a durat ani de zile, atunci când ajunge înapoi, realizează că cearșafurile nu se răciseră încă, iar cupa cu apă, împinsă din greșeală la plecare, încă nu atinsese pardoseala. Călătoriile sunt esențiale pentru descoperirea sinelui și a lumii, în același timp, revenirea în propriul cuib, închide o buclă necesară. Timpul așezării și înțelegerii, al sedimentarii și asimilării este esențial, deși puzzle-ul de înțelesuri va evolua în timpul lui propriu, unele lucruri vor căpăta sens după ce alte etape vor fi fost parcurse și trăite. Întrebările bune deschid drumuri de aflare ale unui adevăr propriu, cuvintele și ideile care ne mișcă nu pot fi „dezcitite” și „dezaflate”, începând să miște ceva în profunzime. 

Puține instrumente oferă fixarea unor convergenţe care să fie desăvârșite pe loc și ireversibile, în conţinut. Aparatul de fotografiat este unul dintre acestea. Elementele Codului conferă structura fixării unui adevăr observat. Percepţia, însă, evoluează împreună cu noi, cu experienţa, cu câştigarea profunzimii. Atunci când realizăm o imagine digitală, procesul fixării expresivităţii acesteia nu este niciodată definitivat, există o infinitate de elemente estetice, variabile, care pot fi oricând re-ajustate. Timpul lărgirii percepţiei curge lent, se slefuieşte, este un proces continuu. O imagine, o fotografie, nu își mai pot afla o evoluție în sens fizic, ele sunt fixate definitiv pe suportul lor, doar ochiul privitorului poate afla noi și noi straturi și înțelesuri, în timp, așa cum un film, o carte sau o simfonie se văd și se ascultă mereu diferit, de la o sesiune la alta, la o generație la alta. Întreagă incursiune teoretică, tot timpul aflării, al experienței și al scrierii, se pot concentra de fapt printr-o declanșare decisivă, cu un click al aparatului foto. Toate semnele, înțelesurile prezente și viitoare se pot concentra într-un singur orizont infinitezimal, rezultat unic al unei combinații nesfârșite de posibilități de utilizare a elementelor Codului. 

Diferența dintre o imagine foarte bună și una memorabila stă câteodată într-o simplă clipită sau milimetru, negociate diferit. Autorul va ști cel mai bine cât de bine a reușit conectarea cu subiectul și realizarea imaginii, el fiind parte a scenei din care a extras momentul. Este singurul deținător al adevărului echilibrului și convergenței acelui moment. Opera de artă are nevoie mereu de validarea timpului, câteodată este necesar  ca societatea să devină pregătită să înțeleagă o opera, arta cu valoare intrinsecă este adesea înaintea timpului ei. Artistul și arta nu trebuie să ofere răspunsuri, ci să ridice întrebări, să „enerveze” în sens pozitiv obișnuințele și așteptările oricui. În același timp, privitorul este acela care devine organic parte a gestului artistic, receptor, el putând îmbogăți adesea sensul și semnificațiile, valorificând gestul artistic și oferindu-i strălucire. O imagine realizată perfect, dar care nu are nimic de comunicat, este foarte tristă în sinea ei.

Capacitatea unei imagini de a genera impact este rezultatul unor acțiuni concertate, echilibrat și armonios aduse împreună dintr-o infinitate de posibilități care așteaptă să devină conștientizate, oportune și semnificative. În lume se produc și se consumă zilnic miliarde de clişee, imaginea este poate cel mai puternic vehicul de comunicare al epocii noastre. Cu toate acestea, doar câteva au șansa de a mișca, de a provoca schimbări în oameni și în societate, de a deveni memorabile și e absolut normal să ne întrebăm care sunt ingredientele unei imagini de succes, în încercarea de a încununa cu succes un demers vizual. Adesea fotografii o fac mai bine decât cred, ei devin atașați de produsul vizual încât nu vor reuși niciodată să fie cu totul obiectivi faţă de propriul produs. O bună conștientizare și asimilare prin practică a Codului poate conduce cu siguranță către rezultate remarcabile, care pot ieși în evidență, dar nu există rețete, reușita deplină nu este niciodată garantată. Cunoscând faptul că buna proporție între părțile întregului conferă senzația de echilibru și „frumusețe” și este ceva măsurabil, știind că roşul produce (fapt demonstrat) o reacție emoțională spontană, la nivelul amigdalei, putem extrage câteva puncte de reper care pot fi urmărite transversal, intuitiv sau conștient, și care subîntind „proprietăți de fotogenie” ce conduc spre obținerea impactului căutat. Formarea și hrănirea unei culturi vizuale solide sunt absolut necesare în exprimarea  artistică.

Este necesară o bună şi ascuţită privire în spaţiu şi un simţ al orientării, conectate cu starea de prezenţă. Să ştii mereu unde te afli, de unde vii, să intuieşti încotro trebuie să te îndrepți, să fii mereu atent, cu radarul activ, în continuum-ul evoluţiei fluxului prin care viaţa urbană şi cadrul construit se interdetermină necontenit. Cultivarea spiritului de observaţie, a distributivității atenţiei sunt şi ele absolut necesare în practicarea Observării eficiente. A observa înseamnă a permite o modelare interioară, prin propria prezenţă modelăm realitatea locului parcurs. Observarea determină revelarea a ceea ce așteaptă să fiinţeze, cuantic. Cel care vede, însă, nu trebuie să judece ceea ce află, ci doar să „scormonească” prezentul, aflat în curgere continuă. 

Degeaba te uiţi dacă nu vezi, degeaba vezi dacă nu înţelegi, degeaba înţelegi dacă nu transformi, degeaba transformi dacă nu foloseşti, degeaba foloseşti dacă nu oferi şi celorlalţi.

Este necesară prezenţa unui centru de interes ușor de identificat, încadrarea trebuie să păstreze esenţialul, doar ceea ce este necesar. Dacă ceva poate fi eliminat fără să dezechilibreze imaginea, sau ceva care lipseşte își face simţită necesitatea, apare un bruiaj la nivelul percepţiei. Capacitatea de a discerne ce merită să rămână și ce nu are loc într-o compoziţie este a Observatorului, adesea decizia trebuie luată într-o fracţiune de secundă. Firul observării este unul continuu, flâneur-ul nu poate fi luat prin surprindere atunci când este conectat organic cu mediul înconjurător, alunecând pe undele sale.

Utilizarea creativă a perspectivei şi punctului de staţie sunt reţete sigure, atunci când sunt puse în operă cu inspiraţie. Am explorat pe larg conceptul locului unic şi optim din care privim şi care deschide un nou plan al realității. Este extrem de personal, descoperirea lui echivalează cu aflarea a unei lumi noi. Atunci vedem ceea ce nu au văzut ceilalţi până atunci. Atât observatorul, cât şi obiecte ale unor planuri complet disparate devin împreună, în locul, momentul, și lumina potrivite, o nouă piesa din puzzle-ul realității se poate arăta. Așezarea acesteia la locul potrivit are loc ulterior, în mod fericit, prin consumarea Momentului de Graţie. Perspectiva şi toate resorturile ei de a genera senzația de spaţialitate creează structura construcției vizuale şi induce ierarhii între elementele imaginii, ordonează, conferă tridimensionalitate. Perspectiva este unul dintre cele mai puternice instrumente prin care o imagine poate absorbi privitorul, ca prin suprafaţa unei oglinzi, în lumea de dincolo de orizontul de privire. 

Afinitatea pentru revelarea şi specularea geometriei ascunse sau vizibile, capacitatea de a vedea şi interpreta trăsăturile Obiectului de Arhitectură, aflarea şi evidenţierea echilibrului  şi armoniei elementelor unei compoziții, în planul relaţiilor lor, tonal si cromatic, sunt ţinte valoroase. Pe lângă faptul că presupun conştientizarea şi însușirea acestor calități în momentul realizării ei,  o imagine echilibrată care induce armonie va atrage şi va plăcea instinctiv privitorului, întrucât aceste calităţi sunt greu de aflat în viaţa reală, într-o formă stabilă. O bună cunoaştere a impactului acestor elemente şi calităţi ne ajută să anticipam mai uşor unele reacţii în momentul parcurgerii imaginilor. Există şi un risc, atunci când absolut totul se află cuminte la locului lui şi îşi îndeplineşte rolul: să plictisească. Câteodată este necesară introducerea unui element atipic, ţipător, „în răspăr”, cu simplul rol de a „enerva” şi de a păstra atenția activă. Sunt şanse mai mari ca o imagine să persiste astfel în memoria privitorilor şi chiar să determine o revenire asupra ei.

  „Spaţiul negativ” nu a greşit cu ceva, el are rostul precis de a lăsa loc subiectului să îşi afirme prezenţa, să fie perceput cu acurateţe în spaţiul propus. Aglomerările sunt arareori benefice. Așa cum am spus deja, ochiul este foarte atras şi plăcut impresionat de contrast, se lasă cu uşurinţă condus de liniile puternice şi de direcțiile lor dominante. Orizontalitatea induce stabilitate, verticalele – înălțare, oblicele pot induce trăiri negative sau pozitive, în funcție de direcţia lor. Albul este primul care atrage privirea, intensitatea variabilă a tonurilor suprafeţelor o conduc, de această dată de la cele închise, care dau senzaţia de greutate, spre cele deschise, care induc o stare de plutire, influenţând astfel dinamica de citire a cadrului. Orientarea spre centru sau evidenţierea unor relaţii excentrice, concentrează privirea sau dispersează atenţia. Limbajul compoziţiei este vast şi absolut încântător, fiind responsabil de modul în care citim o imagine şi suntem absorbiţi în adâncul ei imaginar, în poveste. Cromatica are un efect emoţional precis şi spontan, știm deja rolul culorii roșu. Simţul compoziţiei, al proporţiei şi echilibrului se educă prin practică permanentă.

Impresionarea vizuală are un efect cu atât mai mare atunci când este conjugată cu o sursă de vibrație emoţională. Emoţia naşte emoţie. Aşa cum am văzut deja, Emoţia şi Empatia sunt unele dintre componentele cheie ale Codului creativ. Sigur, ne pot emoţiona lucruri şi fapte complet diferite, putem avea afinităţi divergente, ne putem contrazice amical. Ceea ce simţim la un moment dat este cu totul particular, ţine de o experienţă intimă de viaţă şi poate avea sens doar pentru noi, în acel moment. Gestul creativ este esenţial pentru înţelegerea, transformarea şi comunicarea emoţiilor, are un rol demonstrat terapeutic, vindecător. Unii dintre noi compun cu uşurinţă linii melodice, alţii scriu cu inspiraţie, sau desenează nemaipomenit, imaginează compozitii şi soluţii de arhitectură, alții fotografiază cu obstinație, declanșând până epuizează vibrațiile din plex. În acest fel se asimilează mult mai uşor trăirile, iar partea cea mai bună este că rezultatul exprimării lor ajunge la ceilalți, prin partajare şi îi poate ajuta să mişte ceva înăuntru, să înţeleagă ceva sau să îi inspire să capete curajul de a fi creativi, la rândul lor, deschizând o nouă buclă, spre alte şi alte persoane.

Sporirea permanentă a bagajului cultural, exersarea perseverentă în domeniul de lucru, cunoaşterea şi stăpânirea din ce în ce mai sigură a instrumentelor specifice, explorarea şi exprimarea creativităţii pentru a afla  noi moduri de exprimare şi de scoatere la lumină a ceea ce așteaptă să fie descoperit, sunt căi sigure de legitimare şi evidenţiere a autenticității şi viziunii personale. Toate acestea contribuie decisiv la conturarea şi afirmarea personalităţii creative, trezesc şi conturează trăsăturile eroului interior, aflat in explorare şi evoluţie permanentă.

Curiozitatea ca stare de a fi, interesul neobosit pentru a explorare şi descoperire, hrănirea senzaţiei că ceva e mereu pe cale să se arate sau să se întâmple, încrederea că Invizibilul poate fi adus la lumină, cuantic, implicarea intuiţiei, sunt câteva trăsături esenţiale asupra cărora merită să reflectăm şi cărora un fotograf poate încerca să le dea glas în viaţa de zi cu zi, pentru a deschide noi dimensiuni, atât interioare, cât şi ale lumii înconjurătoare. 

Eroul interior este dornic afle „insule” de Ordine în plin Haos, să înveţe să discearnă esenţialul, să se împrietenească cu Timpul şi să-i descifreze câteva secrete, să exerseze capacitatea de a se lăsa purtat, în căutarea Momentului optim. 

Un creator de imagine trebuie să înveţe să asculte şi să vorbească cu lumea înconjurătoare, să dea glas mesajului acesteia, să poată stăpâni cu inspiraţie şi creativ Codul Spațiu / Lumină / Timp / Emoție, încât să reușească să reprezinte viaţa cotidiană ca reflectare poetică a Umanităţii şi prezenţei transformatoare a Omului în Lume.  

Am speranţa că veți conştientiza de acum importanţa unei imagini fotografice, a modului de realizare prin aflarea Momentului de Graţie, înțelegând întregul mecanism al utilizării Codului. Fotografic, putem produce mai mult decât doar „poze”, distilarea procesului pe care acum îl cunoaşteţi ne transformă interior în mod esențial, modelează modul în care ne raportăm la lumea exterioară şi deschide calea producerii imaginilor memorabile, cu impact. Prețuim mai mult ceea ce înțelegem, dar şi mai mult ceea ce realizăm noi înșine. Invitația la a experimenta această Cale este deschisă şi chiar foarte la îndemână. 

Comment

There is no comment on this post. Be the first one.

Leave a comment