Concepte esentiale ale fotografiei de strada

Teoretizarea in domeniul fotografiei este o provocare ce obliga si provoaca sinceritatea, precum si o buna stapanire a domeniului. “Datul cu parerea” nu e o optiune pe termen lung. Intelegerea fenomenului fotografic urban/de strada necesita evidentierea diverselor sale mecanisme, intr-o abordare complexa, pluridisciplinara. Lumea de stazi este aproape imposibil de definit printr-un singur ungi de vedere. Pentur o buna intelegere, sunt necesare notiuni de sociologie, antropologie, psihologie, arhitectura si urbanism, drept, etc. care, prin interconectare metodica, pot naste “aflari”, revelari ale fatetelor codificate ale realitatii incojuratoare. 

Fenomenul fotografic nu presupune doar stiinta achizitionarii unui echipament performant si capacitatea de declansa eficient in urma unor setari adecvate. Marea majoritate a ghidurilor de fotografie se opresc aici. Fara o filosofie, fara o intelegere profunda a lumii, a propriei persoane, fara implicarea unor mecanisme de dezvoltare personala, de inteligenta emotioanala, fara stiinta realizarii unui discurs vizual, fara capacitatea de a comunica un mesaj, fotografia valoroasa nu poate exista.

Sa fii unde trebuie, facand ceea ce trebuie, sa vrei sa vezi ceea ce nu stii cum arata, ceea ce nu stii unde poti gasi si in ce circumstante – reprezinta provocarea reala pe care o aduce fotografia de strada.

Fotografia de strada este dinamica, vie, pune la incercare abilitatile fotografului intr-o provocare frumoasa, prin joc. Este printre putinele genuri care reusesc cu egala precizie dezvaluirea concomitenta a doua lumi – cea din interiorul fotografului, in intalnirea sa cu cea de afara, de pe strada. Spectacolul are loc de ambele parti ale aparatului de fotografiat.

Prin fotografie are loc intalnirea concomitenta cu Spatiul, cu Timpul, cu Emotia, cu Lumina. Ingredientele spatiului inconjurator se destainuie pe straturi, privirea fotografului incercand sa afle insule de armonie perfecta intr-o lume aparent haotica. Aici se dezvaluie capacitatea sa de a deveni un Observator atent, de a intelege mai mult, de a deveni invizibil, ubicuu, de a-si inchide gandurile pentru a lasa subconstientul sa devina un ghid neasteptat de sigur. Fotograful de strada stie ca fiecare declansare il ajuta sa se transforme in interior, la intalnirea cu exteriorul. Intampinarea Momentului de gratie devine scopul cautarilor si transformarii permanente, el cautand ceea ce nu stie cum arata, unde se poate gasi sau ce aduce cu sine – context in care aflarea unei Etici a unui fel de-a fi poate ilumina scopul insusi al existentei intr-un cadru dat. Imprietenirea cu imprevizibilul, cu sincronicitatile planurilor realitatii, prin reactie spontana, transforma intamplarea aparenta in ceva asteptat, deloc surprinzator.  

Cred in apropierea si deschiderea fotografului, in plan uman, de acele dimensiuni greu accesibile ale spatiului urban si arhitectural inconjurator, adesea invizibile. Orasul nu se dezvaluie in profunzime, oricui. Nici omul de langa tine nu o face. Oamenii din jur, necunoscutii zilnici, raman adesea simple siluete ale unor anonimi. Rolul fotografului este acela de a deschide usi invizibile, atat catre sine cat si catre lumea exterioara. Intr-un exercitiu de pendulare intre sine si oras, Emotia devine ingredientul magic care preschimba umbra in lumina si ofera nume si raspunsuri tuturor acelor intrebari si necunoscute care definesc rutina cadrului cotidian. Astfel se pot dezvalui ingredientele care alcatuiesc multitudinea de planuri ale orasului, sub incidenta temelor compozitionale specifice fotografiei de strada. Pot fi iluminate misterele Timpului, se pot aprofunda acele caracteristici care pot spori Competentele fotografului. Prin implicare sustinuta, poate avea loc o reala Imersiune urbana, Emotia capatand forme palpabile, povestibile. 

Pregatind rezultatul vizual propriu-zis, un demers fotografic complex invita fotograful sa constientizeze necesitatea de a deveni mai profund in plan uman, cu o intelegere largita si sensibila a vietii dimprejur. Apoi poate urma fotografia de cea mai inalta calitate, prin exercitiu asiduu, cu pasiune si dedicare. Orasul va deveni un mediu mai apropiat, mai prietenos, povestit. Lumea interioara si cea exterioara pot ajunge astfel  intr-un echilibru armonios. Astfel apare cunoasterea profunda.

Comment

There is no comment on this post. Be the first one.

Leave a comment